duminică, 17 iunie 2007
Cronica Cenaclului de Seară
Violeta Stika sau clipa intuiţiei muzicale
Frunza de stejar a Cenaclului de Seară« Poetul anunţă cetăţii, pământului
Că ploaia există, anunţă oamenilor că au datoria
Să spere »
(Octavian Paler)
Cenaclul de Seară a fost şi este de la începuturile sale un spaţiu de formare a tinerilor şi mai puţin tinerilor cu talent şi aplecare spre cele scrise. Desigur, în istoria, puţină ca timp (aproape doi ani), dar densă ca sesiuni (întâlniri săptămânale), au trecut pragul acestui cenaclu – fie că se ţinea într-o pivniţă, într-o vilă, în Blue Jack, sau în Rotonda 13 – şi valori autentice (unii au rămas, alţii mai vin din când în când), şi poeţi de unică folosinţă, dar şi oameni care, doborâţi de realitate, s-au rătăcit de drumul pe care noi îl urmăm bucuroşi: drumul scriiturii.
Nu am de gând să fac o dizertaţie despre criza morală a literaturii de astăzi, despre pseudo acte de cultură sau despre zburdălnicii sintactice mai năstruşnice decât iapa popii din Simila pe care le fac confraţii noştri. Intenţia mea este să afirm că de când tot trec oameni prin cenaclu, puţini au fost cei care doar din câteva discuţii să înţeleagă scopurile noastre de grup şi să adere mai repede şi mai complet la idealurile noastre, ca Violeta Stika, poeta, care ne-a prezentat sâmbătă, 16.06.2007, câteva din creaţiile sale.
În scrierea sa, Violeta nu pierde gustul marilor mistere, utilizează cu intuiţie feminină trandafirii transparenţei spirituale şi scrie firesc. Senzaţiile şi imaginile din versurile poetei redau cu fidelitate acea linişte interioară pe care Omul Violeta Stika le are şi stăpâneşte. De aceea poate nici nu a provocat un cataclism lingvistic sau imagistic atât de aşteptat de unii dintre noi. Violeta nu are o scriere cu axele frânte ci una cu o intuiţie descriptivă deosebită, în care urmăreşte, tablou după tablou, să transmită cititorului – uneori poate prea clar – subtilităţile gustului, aşa cum le percepe femeia. Violeta este cu siguranţă o scriitoare care va dura oricum mult mai mult decât ecourile celor scrise despre ea.
Dl. Profesor Florin Iordache, cel care dezlănţuie de regulă potopul de grindină criticistă asupra cititorilor din cenaclu, susţine că Violeta Stika este o poetă autentică, greu de aşezat pe o scară valorică. Poemele prezentate curg, sunt în corespondenţă cu tema aleasă, ies din contextul feminist. Poemele sunt realizate din punct de vedere al prozodiei şi se cunoaşte că, prin sensibilitatea afişată în texte, poeta Violeta Stika este apropiată lecturilor din Marin Sorescu.
După părerea domnului Ioan Raţiu, cuvintele nu sunt numai uneltele ci şi infirmităţile noastre, iar argumentul poetic vis-a-vis de Violeta Stika ar fi: cuvântul ne ajută sau ne înfruntă, între putinţa lui de a fi şi neputinţa lui, nimeni nu se poate lovi doar de realitate. Violeta clasicizează poetic motivul clipei. Ea a înţeles jocul: clipa este infinitul mic, din cauza căruia nu poţi atinge infinitul mare. A scos în evidenţă dl. Ioan Raţiu şi paradoxul întâlnit în versurile Violetei: « visele se duc să doarmă puţin » şi faptul că sunt versuri pline de zbateri interioare şi de lanţuri de imagini bine conturate. Poezia, spune dl. Raţiu, trebuie să se sprijine pe poezie pentru a rămâne poezie.
Conu Marius, acest conglomerat între conştiinţa inelului, zbatere poetică şi luciditate critică, spune că poezie Violetei Curge, nu are nici o angoasă, nici o nevoie. Poezia i se pare nostalgică, rememorarea unor timpuri şi atât. Nu apare lupta cu prezentul şi nici superficialitatea ca ancorare în realitate. Există o naturaleţe a prozodiei şi Conu Marius crede că în poezie nu există nici o lege în afară de fascinaţia pentru cuvânt şi pentru puterea lui. Dacă nu crezi în miracol, dacă nu instigi, nu poţi face nimic.
Petre Flueraşu, cel care a citit pe data de 16 iunie la Cafe Deko alături de poetul Adrian Firică, sfâşie poemul introductiv, unde apare construcţia « necuvinte », pe care Petre o recunoaşte ca nichitiană, considerând poezia Violetei Stika patetică şi bazată pe emoţii neconcludente: versuri lungi care îngreunează lectura, finaluri ridicole, nu păstrează o logică a textului, majoritatea fiind meditaţii filosofice care merg ca motto. Dacă vrem să scriem pentru public, zice Petre, trebuie să scriem ce vrea publicul.
Domnului Ioan Turensky îi place evoluţia Violetei Stika în postura de poet, fiind surprins de verbul bărbătesc şi plăcut al autoarei. Dacă un poet nu poate înţelege ce a scris altul, după părerea lui Turensky, este cu siguranţă vorba de chinga, cutuma gramaticală. Orice poet are şi lucrări slabe, care scot în evidenţă versurile bune. Violeta a fost poate prea preocupată de încadrarea poeziei în cutume.
Ioan Raţiu este de acord cu cele spuse de dl. Ioan Turensky, susţinând că în fiecare poem există detalii care întregesc imaginile pe care poeta vrea să ni le transmită.
Liloo – Liliana Hanganu, muzeografa noastră, crede că poeta a mers pe două mesaje: primul ca o fugă de prezent şi al doilea ca o recuperare a unei tandreţi pierdute. Nu este o poezie feministă ceea ce ne-a citit Violeta, ci urmele unui moment trăit intens, o poezie a jocului, ca regăsire a universului pierdut a maturităţii calde.
M. Ariana Ivănescu crede că există o preocupare pentru poezie în viaţa interioară a Violetei, cunoscându-se de departe că autoarea iubeşte poezia, exprimarea în versuri.
Doamna Monica Mureşan vede în poezia Violetei un mixtum compozitum în care şi starea şi vârsta la care au fost scrise pentru eliberare sau exerciţiu, au o influenţă în dialogul cu sinele ei. Se simte ca tematică drama, poezia Violetei este veridică, nu este superficială, şi este egală cu ea, pentru că e sinceră. Nu este o poezie intimistă. Poate că intrând mai mult în lucrurile intime ar fi reuşit să depăşească epigonismele. Exerciţiile stilistice sunt redundante în poezia Violetei, se observă impresiunile lecturilor, şi sunt de apreciat ca diversitate de stări generate de amprenta poetei. Are şi contrarietăţi, demitizări, dar totul este în fapt un manuscris de atelier.
Pauză.
După pauză s-a trecut la partea a doua a cenaclului, care de această dată a fost dedicată memoriei regretatului om de cultură Octavian Paler. A fost evocat prin citate, amintiri, selecţii din texte, de către toţi cei 20 de participanţi la sesiunea de cenaclu. Înregistrarea audio a acestui moment deosebit a intrat în fonoteca cenaclului de seară, alături de discurile de vinil pe care poetul Alexandru Ciocioi ni le-a dăruit.
Partea a treia a fost o îmbinare armonioasă între chitara fermecată a Alinei Stika, venită special să ne (în)cânte pe versurile Violetei şi discuţii efervescente pe marginea textelor pe care participanţii le-au citit. Remarcabil a fost poemul lui Ioan Turensky, dăruit în manuscris Cenaclului de Seară, precum şi – din nou Alina Stika şi chitara ei. Finalul a fost o surpriză plăcută, făcută tuturor de poetul Alexandru Ciocioi, care ni l-a prezentat pe scriitorul Zaharia Bârsan, autor ardelean de poezie, teatru, eseu, proză, un nume pe nedrept mai puţin cunoscut. Mulţumim, domnule Alexandru Ciocioi.
Vă aşteptăm în Rotonda 13, locul liber de cercuri, sâmbătă, 23 iunie, 2007, orele 17.30, pentru a comenta creaţiile pe care doamna Monica Mureşan, le va aduce şi supune dezbaterii.
Nu am de gând să fac o dizertaţie despre criza morală a literaturii de astăzi, despre pseudo acte de cultură sau despre zburdălnicii sintactice mai năstruşnice decât iapa popii din Simila pe care le fac confraţii noştri. Intenţia mea este să afirm că de când tot trec oameni prin cenaclu, puţini au fost cei care doar din câteva discuţii să înţeleagă scopurile noastre de grup şi să adere mai repede şi mai complet la idealurile noastre, ca Violeta Stika, poeta, care ne-a prezentat sâmbătă, 16.06.2007, câteva din creaţiile sale.
În scrierea sa, Violeta nu pierde gustul marilor mistere, utilizează cu intuiţie feminină trandafirii transparenţei spirituale şi scrie firesc. Senzaţiile şi imaginile din versurile poetei redau cu fidelitate acea linişte interioară pe care Omul Violeta Stika le are şi stăpâneşte. De aceea poate nici nu a provocat un cataclism lingvistic sau imagistic atât de aşteptat de unii dintre noi. Violeta nu are o scriere cu axele frânte ci una cu o intuiţie descriptivă deosebită, în care urmăreşte, tablou după tablou, să transmită cititorului – uneori poate prea clar – subtilităţile gustului, aşa cum le percepe femeia. Violeta este cu siguranţă o scriitoare care va dura oricum mult mai mult decât ecourile celor scrise despre ea.
Dl. Profesor Florin Iordache, cel care dezlănţuie de regulă potopul de grindină criticistă asupra cititorilor din cenaclu, susţine că Violeta Stika este o poetă autentică, greu de aşezat pe o scară valorică. Poemele prezentate curg, sunt în corespondenţă cu tema aleasă, ies din contextul feminist. Poemele sunt realizate din punct de vedere al prozodiei şi se cunoaşte că, prin sensibilitatea afişată în texte, poeta Violeta Stika este apropiată lecturilor din Marin Sorescu.
După părerea domnului Ioan Raţiu, cuvintele nu sunt numai uneltele ci şi infirmităţile noastre, iar argumentul poetic vis-a-vis de Violeta Stika ar fi: cuvântul ne ajută sau ne înfruntă, între putinţa lui de a fi şi neputinţa lui, nimeni nu se poate lovi doar de realitate. Violeta clasicizează poetic motivul clipei. Ea a înţeles jocul: clipa este infinitul mic, din cauza căruia nu poţi atinge infinitul mare. A scos în evidenţă dl. Ioan Raţiu şi paradoxul întâlnit în versurile Violetei: « visele se duc să doarmă puţin » şi faptul că sunt versuri pline de zbateri interioare şi de lanţuri de imagini bine conturate. Poezia, spune dl. Raţiu, trebuie să se sprijine pe poezie pentru a rămâne poezie.
Conu Marius, acest conglomerat între conştiinţa inelului, zbatere poetică şi luciditate critică, spune că poezie Violetei Curge, nu are nici o angoasă, nici o nevoie. Poezia i se pare nostalgică, rememorarea unor timpuri şi atât. Nu apare lupta cu prezentul şi nici superficialitatea ca ancorare în realitate. Există o naturaleţe a prozodiei şi Conu Marius crede că în poezie nu există nici o lege în afară de fascinaţia pentru cuvânt şi pentru puterea lui. Dacă nu crezi în miracol, dacă nu instigi, nu poţi face nimic.
Petre Flueraşu, cel care a citit pe data de 16 iunie la Cafe Deko alături de poetul Adrian Firică, sfâşie poemul introductiv, unde apare construcţia « necuvinte », pe care Petre o recunoaşte ca nichitiană, considerând poezia Violetei Stika patetică şi bazată pe emoţii neconcludente: versuri lungi care îngreunează lectura, finaluri ridicole, nu păstrează o logică a textului, majoritatea fiind meditaţii filosofice care merg ca motto. Dacă vrem să scriem pentru public, zice Petre, trebuie să scriem ce vrea publicul.
Domnului Ioan Turensky îi place evoluţia Violetei Stika în postura de poet, fiind surprins de verbul bărbătesc şi plăcut al autoarei. Dacă un poet nu poate înţelege ce a scris altul, după părerea lui Turensky, este cu siguranţă vorba de chinga, cutuma gramaticală. Orice poet are şi lucrări slabe, care scot în evidenţă versurile bune. Violeta a fost poate prea preocupată de încadrarea poeziei în cutume.
Ioan Raţiu este de acord cu cele spuse de dl. Ioan Turensky, susţinând că în fiecare poem există detalii care întregesc imaginile pe care poeta vrea să ni le transmită.
Liloo – Liliana Hanganu, muzeografa noastră, crede că poeta a mers pe două mesaje: primul ca o fugă de prezent şi al doilea ca o recuperare a unei tandreţi pierdute. Nu este o poezie feministă ceea ce ne-a citit Violeta, ci urmele unui moment trăit intens, o poezie a jocului, ca regăsire a universului pierdut a maturităţii calde.
M. Ariana Ivănescu crede că există o preocupare pentru poezie în viaţa interioară a Violetei, cunoscându-se de departe că autoarea iubeşte poezia, exprimarea în versuri.
Doamna Monica Mureşan vede în poezia Violetei un mixtum compozitum în care şi starea şi vârsta la care au fost scrise pentru eliberare sau exerciţiu, au o influenţă în dialogul cu sinele ei. Se simte ca tematică drama, poezia Violetei este veridică, nu este superficială, şi este egală cu ea, pentru că e sinceră. Nu este o poezie intimistă. Poate că intrând mai mult în lucrurile intime ar fi reuşit să depăşească epigonismele. Exerciţiile stilistice sunt redundante în poezia Violetei, se observă impresiunile lecturilor, şi sunt de apreciat ca diversitate de stări generate de amprenta poetei. Are şi contrarietăţi, demitizări, dar totul este în fapt un manuscris de atelier.
Pauză.
După pauză s-a trecut la partea a doua a cenaclului, care de această dată a fost dedicată memoriei regretatului om de cultură Octavian Paler. A fost evocat prin citate, amintiri, selecţii din texte, de către toţi cei 20 de participanţi la sesiunea de cenaclu. Înregistrarea audio a acestui moment deosebit a intrat în fonoteca cenaclului de seară, alături de discurile de vinil pe care poetul Alexandru Ciocioi ni le-a dăruit.
Partea a treia a fost o îmbinare armonioasă între chitara fermecată a Alinei Stika, venită special să ne (în)cânte pe versurile Violetei şi discuţii efervescente pe marginea textelor pe care participanţii le-au citit. Remarcabil a fost poemul lui Ioan Turensky, dăruit în manuscris Cenaclului de Seară, precum şi – din nou Alina Stika şi chitara ei. Finalul a fost o surpriză plăcută, făcută tuturor de poetul Alexandru Ciocioi, care ni l-a prezentat pe scriitorul Zaharia Bârsan, autor ardelean de poezie, teatru, eseu, proză, un nume pe nedrept mai puţin cunoscut. Mulţumim, domnule Alexandru Ciocioi.
Vă aşteptăm în Rotonda 13, locul liber de cercuri, sâmbătă, 23 iunie, 2007, orele 17.30, pentru a comenta creaţiile pe care doamna Monica Mureşan, le va aduce şi supune dezbaterii.
Clipa dă Sens !
Ioan Gabriel Puşcă Lupişor
Etichete:
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Turneu de lansare de carte
Parteneri ADSUM
Proiecte Marca ADSUM
“Eminescu la Mânăstirea Văratec”
Insignă Facebook ADSUM
Facebook Badge CDS
Facebook Badge Revista ZIP
Abonați-vă la
Postări
Comentarii
BlogRoll
1 comentarii:
Va salut, cu admiratie!
As vrea doar sa va aduc aminte un nume, un om: IOAN LILA
Trimiteți un comentariu