duminică, 1 iulie 2007
Cronica Cenaclului de Seară
Anne Marie Bejliu sau eliberarea firească prin paradox
Frunza de stejar a Cenaclului de Seară
“Fă-te, suflete, copil
şi strecoară-te tiptil
prin porumb cu moţ şi ciucuri
ca să poţi să te mai bucuri.
Strânge slove, cărţi şi pană,
dă-le toate de pomană
unui nou învăţăcel
să se chinuie şi el”
(Tudor Arghezi)
şi strecoară-te tiptil
prin porumb cu moţ şi ciucuri
ca să poţi să te mai bucuri.
Strânge slove, cărţi şi pană,
dă-le toate de pomană
unui nou învăţăcel
să se chinuie şi el”
(Tudor Arghezi)
Cu toate că uitându-ne împrejurul nostru am putea trage concluzia că poezia pierde teren, nu atât în faţa cititorilor, cât mai ales în faţa celor care o creează, deşi sunt tot mai mulţi scriitori care scriu doar pentru că au învăţat alfabetul, deşi nivelul de cultură generală al scriitorilor scade mai repede decât moneda europeană, mai sunt şi oameni care îmbină harul cu nobleţea sufletească şi cunoştinţe despre a scrie. Unul dintre aceştia este Anne Marie Bejliu.
AnMar a publicat până acum două volume de versuri: „Undeva, fericirea” în 2006 şi „Cerul ascuns în noi” în 2007. La AnMar se observă cu uşurinţă evoluţia şi dacă volumul de debut nu a obţinut nici un fel de premiu, volumul al doilea ne-a dat certitudini că AnMar este pe calea ce bună, iar selecţiunile din al treilea volum, în pregătire, dovedesc îndrăzneala şi dorinţa de perfecţionare a unui spirit sănătos. Ceea ce scrie AnMar reprezintă trecerea de la poezia constatativ duioasă a începutului la scrierea cu caracter, la conturarea unui univers propriu, este un act de curaj literar să scrii sensibil şi decent în ziua de azi.
Anne Marie ne-a oferit sâmbătă, 30.06.2007, la sesiunea Cenaclului de Seară, din Rotonda 13 a Muzeului Literaturii Române, o lectură plăcută, care a generat dispute aprinse de critică literară.
Ioan Raţiu, a afirmat după lectură că Anne Marie Bejliu este o personalitate poetică bine definită, care şi-a ales deja un traiect poetic. Scrie o poezie feministă şi încearcă responsabil să construiască complexităţi din simplitate. Un element de noutate în scrierea poetei este continuarea titlurilor cu poemul. Autoarea cultivă o lume interioară bogată, o poezie a zbaterilor sufleteşti şi a paradoxurilor: „în salturi ce par a fi zboruri mărunte”, „pedepsite sunt de lumină”.
Petre Flueraşu a fost nemulţumit de lectură, afirmând că am ascultat o poezie lentă, care nu te provoacă, nu şochează, nu are sensuri ascunse, nu are ritm, nu. Foloseşte rime involuntare, multe inversiuni, multe clişee. Petre nu se regăseşte în poemele citite, iar autorul acestei cronici se întreabă: oare tu, Petre, te regăseşti în vreun poet român? Iar Petre continuă afirmând că este un patetism prost pus în text şi că nu se pot impune modele prin poezia anmariană. Ne reaminteşte că AnMar repetă de 8 ori verbul a uita, că foloseşte o metafizică desuetă, cu poematică dulcică, într-o poezie care plânge, cu multe gerunzii şi participii. Poezia prezentată este o declamaţie fără finalitate, în care sunt multe cuvinte de legătură şi, încheie Petre înverşunat, „degeaba spui ceva bun dacă nu sună bine”.
Nicolae Bogdan, prietenul nostru din Canada, traducător al sonetelor sheakespeariene, nu prea este de acord cu Petre, spunând că discursul acestuia nu are nimic critic. Critica trebuie să fie o sinteză şi să ofere nişte sugestii. Despre poezia lui AnMar, Nicolae Bogdan spune că are imagini frumoase, dar nu a reuşit să-şi contureze concret subiectele. Face parte din poezia liberă şi este bine că are cursivitate. De asemenea este de acord cu faptul că multe din lucrurile complexe spuse de AnMar sunt create cu simplitate.
Ioan Raţiu se situează şi el la polul opus faţă de comentariul ilustrului nostru tânăr Petre A. F. Poezia lui AnMar se sprijină pe şi este izvorul durerii. Nu trebuie să intrăm în stereotipii teoretizatoare atunci când sufletul strigă. Curgerea poetică din creaţiile lui AnMar este definită de un relief sufletesc real şi unul imaginar. Este o curgere firească, iar schimbarea în bine a autoarei este vizibilă, într-o perioadă foarte scurtă de timp.
Conu Marius este de părere că moartea creativităţii este comparativismul. AnMar a citit o poezie feminină, interiorizată, care dovedeşte dorinţa ei de introspecţie. Textele sunt pline de o metafizică, de o remobilare a eului, care tinde spre discursiv. Autoarea vrea să-şi explice anumite lucruri şi sare din conotativ în denotativ, utilizând un ritm prea sacadat. Interogaţiile trebuie urmate de o pauză, pentru ca cititorul să percuteze. Eludând pauza, textul devine declamativ. Deşi poemele lecturate nu se leagă de discursul interpretativ al lui Conu Marius, el observă că există multe construcţii bune şi asta înseamnă că intenţionalitatea textului este salvată.
Alexandru Ciocioi are încredere în Anne Marie, ea creează un univers, ceea ce este meritoriu, are foarte multe metafore frumoase, dar poezia intimistă, din care face parte şi scrierea Anne Mariei, n-a avut niciodată succes. Egocentrismul poeziei împiedică cititorul să vadă ceea ce vede poetul. Poezia trebuie să fie mai concisă şi clară iar autorul trebuie să renunţe la eul său şi să vadă ce se întâmplă în agora cetăţii.
Al. Bănulescu este impresionat de stihurile citite, pe care le consideră extrasul unui microcosmos uman. El observă că autoarea a ajuns la un rang superior în care trebuie şi poate să-şi susţină universul poetic.
Liliana Hanganu crede că fiecare autor scrie într-un anume fel şi trebuie să meargă pe drumul lui. Anne Marie face legătura dintre cele cinci elemente ale lumii şi interiorul uman. Ea nu este un poet al acţiunii, al decupajului, ci este o poetă a discreţiei, a trăirilor interioare. Ea trece direct la discuţiile despre principii şi ajunge la esenţe prezentând un alt nivel al cunoaşterii.
Adina Stoicescu spune că Anne Marie este originală când toţi se iau unii după alţii, scrie o poezie autoconfesivă, a căutării, pe terenul găsirii. Poeziile ei sunt ca o oglindă interioară, vorbitoare. Spune lucrurilor pe nume, îşi numeşte stările prin care trece, pentru a le contura, a le recunoaşte şi nu în ultimul rând pentru a le depăşi, a se elibera de ele.
Este într-o continuă căutare a armoniei, a unei armonii pierdute, dovadă cioburile frecvent întâlnite în versurile ei, dar această căutare duce la construirea unei armonii noi, pe un plan superior. Chiar dacă formal poeziile mai trebuie lucrate, în unele cazuri firul roşu al ideii principale fiind sufocat de prea multe detalii pregatitoare, existenţa acestui fir în poeziile Annei Marie este incontestabilă.
Ioan Raţiu a încheiat sesiunea de discuţii, spunându-i autoarei să nu uite că a ales iubirea, iar poemul „În derivă” să nu fie decât o treaptă pe calea luminii.
S-au citit poeme de Pablo Neruda în partea a doua a cenaclului, în lectura lui Alexandru Ciocioi.
Ultima parte a cenaclului din data de 30 iunie 2007 a fost un schimb interesant de poziţii între Ion Raţiu, care ne-a citit din volumul „Arborele de viu”, al poetului Alexandru Ciocioi şi chitara lui George Rusu (cu George Rusu la corzi). Pentru cei care nu ştiu le spunem noi George a luat examenul de capacitate. Felicitări!
Sâmbătă, 07.07.07, nu vom critica pe nimemi, ci vom face o seară de lectură liberă, oricine dintre cei prezenţi în sală putându-şi prezenta creaţiile. Va aşteptăm cu pâine şi sare, în Rotonda 13, locul „liber de cercuri”, începând cu orele 17.07.
AnMar a publicat până acum două volume de versuri: „Undeva, fericirea” în 2006 şi „Cerul ascuns în noi” în 2007. La AnMar se observă cu uşurinţă evoluţia şi dacă volumul de debut nu a obţinut nici un fel de premiu, volumul al doilea ne-a dat certitudini că AnMar este pe calea ce bună, iar selecţiunile din al treilea volum, în pregătire, dovedesc îndrăzneala şi dorinţa de perfecţionare a unui spirit sănătos. Ceea ce scrie AnMar reprezintă trecerea de la poezia constatativ duioasă a începutului la scrierea cu caracter, la conturarea unui univers propriu, este un act de curaj literar să scrii sensibil şi decent în ziua de azi.
Anne Marie ne-a oferit sâmbătă, 30.06.2007, la sesiunea Cenaclului de Seară, din Rotonda 13 a Muzeului Literaturii Române, o lectură plăcută, care a generat dispute aprinse de critică literară.
Ioan Raţiu, a afirmat după lectură că Anne Marie Bejliu este o personalitate poetică bine definită, care şi-a ales deja un traiect poetic. Scrie o poezie feministă şi încearcă responsabil să construiască complexităţi din simplitate. Un element de noutate în scrierea poetei este continuarea titlurilor cu poemul. Autoarea cultivă o lume interioară bogată, o poezie a zbaterilor sufleteşti şi a paradoxurilor: „în salturi ce par a fi zboruri mărunte”, „pedepsite sunt de lumină”.
Petre Flueraşu a fost nemulţumit de lectură, afirmând că am ascultat o poezie lentă, care nu te provoacă, nu şochează, nu are sensuri ascunse, nu are ritm, nu. Foloseşte rime involuntare, multe inversiuni, multe clişee. Petre nu se regăseşte în poemele citite, iar autorul acestei cronici se întreabă: oare tu, Petre, te regăseşti în vreun poet român? Iar Petre continuă afirmând că este un patetism prost pus în text şi că nu se pot impune modele prin poezia anmariană. Ne reaminteşte că AnMar repetă de 8 ori verbul a uita, că foloseşte o metafizică desuetă, cu poematică dulcică, într-o poezie care plânge, cu multe gerunzii şi participii. Poezia prezentată este o declamaţie fără finalitate, în care sunt multe cuvinte de legătură şi, încheie Petre înverşunat, „degeaba spui ceva bun dacă nu sună bine”.
Nicolae Bogdan, prietenul nostru din Canada, traducător al sonetelor sheakespeariene, nu prea este de acord cu Petre, spunând că discursul acestuia nu are nimic critic. Critica trebuie să fie o sinteză şi să ofere nişte sugestii. Despre poezia lui AnMar, Nicolae Bogdan spune că are imagini frumoase, dar nu a reuşit să-şi contureze concret subiectele. Face parte din poezia liberă şi este bine că are cursivitate. De asemenea este de acord cu faptul că multe din lucrurile complexe spuse de AnMar sunt create cu simplitate.
Ioan Raţiu se situează şi el la polul opus faţă de comentariul ilustrului nostru tânăr Petre A. F. Poezia lui AnMar se sprijină pe şi este izvorul durerii. Nu trebuie să intrăm în stereotipii teoretizatoare atunci când sufletul strigă. Curgerea poetică din creaţiile lui AnMar este definită de un relief sufletesc real şi unul imaginar. Este o curgere firească, iar schimbarea în bine a autoarei este vizibilă, într-o perioadă foarte scurtă de timp.
Conu Marius este de părere că moartea creativităţii este comparativismul. AnMar a citit o poezie feminină, interiorizată, care dovedeşte dorinţa ei de introspecţie. Textele sunt pline de o metafizică, de o remobilare a eului, care tinde spre discursiv. Autoarea vrea să-şi explice anumite lucruri şi sare din conotativ în denotativ, utilizând un ritm prea sacadat. Interogaţiile trebuie urmate de o pauză, pentru ca cititorul să percuteze. Eludând pauza, textul devine declamativ. Deşi poemele lecturate nu se leagă de discursul interpretativ al lui Conu Marius, el observă că există multe construcţii bune şi asta înseamnă că intenţionalitatea textului este salvată.
Alexandru Ciocioi are încredere în Anne Marie, ea creează un univers, ceea ce este meritoriu, are foarte multe metafore frumoase, dar poezia intimistă, din care face parte şi scrierea Anne Mariei, n-a avut niciodată succes. Egocentrismul poeziei împiedică cititorul să vadă ceea ce vede poetul. Poezia trebuie să fie mai concisă şi clară iar autorul trebuie să renunţe la eul său şi să vadă ce se întâmplă în agora cetăţii.
Al. Bănulescu este impresionat de stihurile citite, pe care le consideră extrasul unui microcosmos uman. El observă că autoarea a ajuns la un rang superior în care trebuie şi poate să-şi susţină universul poetic.
Liliana Hanganu crede că fiecare autor scrie într-un anume fel şi trebuie să meargă pe drumul lui. Anne Marie face legătura dintre cele cinci elemente ale lumii şi interiorul uman. Ea nu este un poet al acţiunii, al decupajului, ci este o poetă a discreţiei, a trăirilor interioare. Ea trece direct la discuţiile despre principii şi ajunge la esenţe prezentând un alt nivel al cunoaşterii.
Adina Stoicescu spune că Anne Marie este originală când toţi se iau unii după alţii, scrie o poezie autoconfesivă, a căutării, pe terenul găsirii. Poeziile ei sunt ca o oglindă interioară, vorbitoare. Spune lucrurilor pe nume, îşi numeşte stările prin care trece, pentru a le contura, a le recunoaşte şi nu în ultimul rând pentru a le depăşi, a se elibera de ele.
Este într-o continuă căutare a armoniei, a unei armonii pierdute, dovadă cioburile frecvent întâlnite în versurile ei, dar această căutare duce la construirea unei armonii noi, pe un plan superior. Chiar dacă formal poeziile mai trebuie lucrate, în unele cazuri firul roşu al ideii principale fiind sufocat de prea multe detalii pregatitoare, existenţa acestui fir în poeziile Annei Marie este incontestabilă.
Ioan Raţiu a încheiat sesiunea de discuţii, spunându-i autoarei să nu uite că a ales iubirea, iar poemul „În derivă” să nu fie decât o treaptă pe calea luminii.
S-au citit poeme de Pablo Neruda în partea a doua a cenaclului, în lectura lui Alexandru Ciocioi.
Ultima parte a cenaclului din data de 30 iunie 2007 a fost un schimb interesant de poziţii între Ion Raţiu, care ne-a citit din volumul „Arborele de viu”, al poetului Alexandru Ciocioi şi chitara lui George Rusu (cu George Rusu la corzi). Pentru cei care nu ştiu le spunem noi George a luat examenul de capacitate. Felicitări!
Sâmbătă, 07.07.07, nu vom critica pe nimemi, ci vom face o seară de lectură liberă, oricine dintre cei prezenţi în sală putându-şi prezenta creaţiile. Va aşteptăm cu pâine şi sare, în Rotonda 13, locul „liber de cercuri”, începând cu orele 17.07.
La bună (re)vedere!
Clipa dă Sens!
Ioan Gabriel Puşcă Lupişor
Etichete:
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Turneu de lansare de carte
Parteneri ADSUM
Proiecte Marca ADSUM
“Eminescu la Mânăstirea Văratec”
Insignă Facebook ADSUM
Facebook Badge CDS
Facebook Badge Revista ZIP
Abonați-vă la
Postări
Comentarii
BlogRoll
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu