joi, 23 august 2007

Week-end poetic la Archiud

Cenaclul de Seară, ca prieten al Archiudului îşi invită la rândul său prietenii, în data de 1-2 septembrie la un week-end poetic cu ocazia inaugurării Muzeului Satului din Archiud, judeţul Bistriţa.

Condiţii de participare:
- trebuie să aveţi asupra voastră cărţi personale publicate, lucrări personale (poezie, proză, teatru)
- trebuie să fiţi liberi pe 1 şi 2 septembrie (sâmbătă şi duminică)
- trei doze de libertate, bucurie, nevoie de distracţie şi bună dispoziţie

Puteţi veni direct în satul Archiud, comuna Teaca, judeţul Bistriţa Năsăud. Persoana de contact: scriitoarea Melania Cuc, gazda acestei manifestări.

Sau să mergeţi împreună cu noi, din Bucureşti.

Transportul se face cu microbusul, dus-întors, costurile fiind de aproximativ 100 RON de persoană. Cazarea pentru noaptea de sâmbătă şi cina sunt asigurate. Plecarea se va face sâmbătă dimineaţa, la orele 5.30, din Piaţa Romană.

În programul propus de prietenii noştrii archiudeni ni s-a rezervat după-amiaza şi noaptea de sâmbătă pentru lectură, prezentări de carte, cântece şi foc de tabără.

Duminică va avea loc inaugurarea muzeului şi lansări de carte şi expoziţii de pictură ale artiştilor locali.

Orice prieten scriitor este bine venit în mijlocul nostru.

Cei interesaţi sunt rugaţi să ia legătura cu Adina Stoicescu (tel. 0745 584597), Ioan Gabriel Puşcă (tel. 0728 586680) sau să trimită un mail pe adresa cenacluldeseara@gmail.com până cel târziu marţi, 28 august, pentru a ne putea organiza.
duminică, 19 august 2007

Lansare de carte - cronică în imagini




"Clipa de refugiu" - Sanda Nicucie
Lansare volum de debut - poezie


vineri, 17 august 2007

Lansare de carte

Sambata, 18 august 2007, ora 10,30, sunteti invitati la Bilbioteca Metropolitana Bucuresti, Str. Tache Ionescu, Nr. 4, Sectorul 1, unde va avea loc lansarea volumului de debut „CLIPA DE REFUGIU” semnat de Sanda NICUCIE. Sunteti cu totii aşteptati cu drag.

joi, 16 august 2007

Anunt important

Toţi membrii Cenaclului de Seară sunt aşteptaţi mâine 17 august 2007 orele 09.30 la sala Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bdul. Dacia nr. 12. din Bucureşti pentru a aduce un ultim omagiu Domnului Dan Alexandru Condeescu.

Dumnezeu să-l odihnească!
miercuri, 15 august 2007

O viata - un capitol de literatura

A murit Alexandru Condeescu,
directorul Muzeului National al Literaturii Romane




Alexandru Condeescu - cel care a condus timp de 17 ani, Muzeul National al Literaturii Romane a incetat din viata. Istoric, critic literar si editor, Dan Condeescu a reusit sa faca din Muzeul National al Literaturii Romane o institutie noua, vie, deschisa publicului de toate varstele, ca si iubitorilor de literatura de toate genurile.

Trupul neinsufletit va fi depus in Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane din Bdul. Dacia nr. 12. Funeraliile vor avea vineri, 17 august 2007, la Cimitirul Giulesti-Sarbi.

Nascut la 15 februarie 1950 in Bucuresti, Dan Alexandru Condeescu a absolvit Colegiul Sf. Sava (1969) si Facultatea de limba si literatura romana, sectia romana-franceza, la Universitatea din Bucuresti (1974). In anul 1978 a sustinut colocviul de admitere la doctorat cu tema „Redescoperirea realului si realismul burlesc in Renastere“.

Dupa 1990 a schimbat subiectul tezei cu „Nichita Stanescu. Geometria haosului (viata si opera)“. Sustinerea tezei - 1999; conducator de lucrare - acad. prof. dr. Zoe Dumitrescu Busulenga.


A debutat in 1972 in reviste studentesti si de specialitate cu articole de critica, stilistica si istorie literara (,,Amfiteatru'', ,,Limba si literatura''), apoi la revista ,,Luceafarul'' (1977), unde a sustinut rubrica de ,,Debut'' pana in anul 1987. A publicat numeroase articole, studii, prefete in revistele literare ale vremii.

A fost, pana in 1989, redactor la revista ,,Romania pitoreasca'' (,,Vacante in Romania'' cu versiunile engleza-franceza-germana), ceea ce l-a ferit de servitutile la care erau supusi angajatii editurilor si ai revistelor literare.

La data de 17 octombrie 1990 a fost numit, prin ordinul Ministerului Culturii (ministru Andrei Plesu), director interimar al Muzeului Literaturii Romane, fiind ulterior definitivat pe acest post in 1991. Din februarie 1992 a fost redactor-sef al revistei editate de Muzeul Literaturii Romane, „Manuscriptum”.

In acest interval, muzeul a fost restaurat integral, iar revista a ajuns cu aparitiile la zi. Atat muzeul cat si revista au avut in acest timp o activitate apreciata constant de catre public, specialisti si de opinia publica drept repere pentru literatura de astazi si pentru recuperarea patrimoniului literar.

A infiintat Editura Muzeului Literaturii Romane, coordonand o serie de colectii inedite, si a incercat sa modernizeze ,,conceptul'' de muzeu literar prin numeroase activitati cu scriitori, artisti, regizori si actori si, desigur, cu publicul, organizand colocvii, performance-uri, spectacole-lectura, teatru poem, club de lectura-cenaclu si o seama de expozitii literare de anvergura atat in tara cat si in strainatate.


Articol preluat din HotNews.ro si scris de D. Mihai, 15 aug 2007
marți, 14 august 2007

Invitatie la Cenaclul de Seară

Vă invităm la o nouă sesiune

a "Cenaclului de Seară"

pe data de 18-august -2007 orele 17.30
în
R o t o n d a 13 a

MUZEULUI LITERATURII ROMANE din Bucureşti.

Va citi

Vasilica Ilie




Coordonator :
Ioan Gabriel Puşcă Lupişor

Clipa dă sens!
luni, 13 august 2007

Cronica Cenaclului de Seară


Crăiţa-Silvana Şerbănescu
sau orice pas contează când mergi înainte


Frunza de stejar

“Aud cum păşeşte cineva după mine-n vecie
Şi pune cuvinte în urmele tălpilor mele,
Un pas înţelept - ghilimele,
Un pas greşit - poezie.”
Ana Blandiana – Aud

Profesorul Florin Iordache spune la un moment dat: actul creaţiei literare este cel mai ieftin act. Material vorbind. Cumperi un pix, câteva coli, şi scrii. Greutatea intervine abia în următorii paşi. Şi nu în a găsi o idee despre care să scrii ci să găseşti cuvintele care să se poată încărca de emoţia ta interioară şi să o şi redea în momentul în care se produce actul lecturii. Aici este marea artă a scrisului, să găseşti punţile dintre cuvinte, pe care emoţia transmisă să fie la acelaşi nivel indiferent de unghiul din care priveşte cititorul. Crăiţa-Silvana Şerbănescu - Theseea, o fire sensibilă, scrie despre dragoste, despre cum vede ea dragostea, dar într-o manieră foarte personală. Metrica, uneori forţată ca să intre în matricile unor poeme, dă un fel de melodicitate textelor, dar rimele, de multe ori facile, ideile mult prea generale şi netratate la amănuntul dureros care scoate geniul dintr-un poet fac textele prezentate de ea în cadrul Cenaclului de Seară, să fie cotate ca slabe, de începător, texte care poate doar la o a doua, treia trecere pe deasupra lor vor putea avea deveni poezii.

Faptul că imagistica pe care o foloseşte, deşi are culorile şterse, există totuşi, ne face să credem că reţeta pentru poezia Crăiţei poate fi îmbunătăţită, adăugând un pic de agresivitate, vigoare, şi poate un pic de autocăutare a poetului. Nimeni nu s-a născut învăţat şi de fapt din această cauză venim la cenaclu, ca să învăţăm cum nu se scrie, ce greşeli nu trebuie repetate, dar mai ales faptul că aici, în cenaclu, suntem toţi prieteni, şi poeziile citite încă ne mai aparţin, pe când textul odată tipărit şi dat cititorului nu ne mai aparţine decât cu numele. Şi de renumele lui depinde numele nostru. Nu lectura îi lipseşte Crăiţei ci curajul de a scrie fără prejudecăţi, fără inhibiţii şi fără a încerca să coloreze realităţile care sunt făcute din orice numai din zahăr candel nu. Aşteptăm cu nerăbdare o nouă lectură peste câteva luni de zile a Crăiţei, pentru a putea aprecia dacă sfaturile care i-au fost date din adâncul inimii au început să rodească în creaţia ei.

Florin Iordache crede că sunt prea multe locuri comune în poeziile Crăiţei dar găseşte şi poezii, cum ar fi ‚într-un colţ uitat de vreme’, pe care le consideră poezie în adevăratul sens, din care s-ar putea obţine un rondel extraordinar, iar ‚definiţii în vânt’ sunt de fapt poeme într-un vers şi acestea o reprezintă. Găseşte că lipsa de definiţie a iubirii este un semn de maturitate. Poezia ‚sufletul unui păcătos’ este o poezie religioasă, care se susţine.

Primele poeme citite au caracterul unui monolog în proză, şi sunt mai puţin poezie.

Florin nu crede că tot ce s-a citit o reprezintă pe poetă şi îi propune să revină peste câteva luni în cenaclu, pentru a ne da seama despre orinetarea ei spre poezie sau spre proză.

Conu Marius face un baleiaj al textelor şi ajunge la concluzia ca din punct de vedere stilistic sunt prozaice, sunt poeme în care nu se vede mesajul şi se leagă de nişte amănunte gen ‚nu se scrie Dumnezeu cu D mare’, amănunte care crează atmosfera din poezie.

Conu Marius este nemulţumit de asemenea de faptul că ceea ce spune Crăiţa în poemele sale este atât de explicativ încât cititorul nu are nici un motiv să rămână lângă ele, versurile citite fiind un continuu ‚dolce vita’.

Textele Crăiţei sunt pline de un optimism în care acceptă totul foarte uşor şi nu se constituie într-o poezie puternică.

Violeta Stika s-a oprit la 3 poezii: ‚Avem nevoie’, pe care o consideră o poezie frumoasă; ‚Noi’ în care vede o precursoare a poeziei ‚Fără identitate’ care este o autodefinire. Crăiţa scrie o poezie blândă, liniştită.

Gabi Mirea consideră că 4 poezii sunt mai aproape de standardele lui:
  1. ‚Îngerul fara aripi’, care arată o formă de definire a zeităţii, dar care arată şi că autoarea nu a ştiut să pună accentul bine pe iubire.
  2. ‚Avem nevoie’, în care ultima strofa pare ca rateaze conceptele mari introduse în prima.
  3. ‚Noi’ din care i-a placut doar prima parte. Globul de sticlă se repetă ca motiv, inducându-se ideea că particula este totuşi întregul.
  4. ‚Într-un colţ uitat de vreme’, ultimele doua strofe nu i se par bine facute.
Gabi crede că poezia Crăiţei este construită din îmbinarea unor lucruri intime şi domestice cu sentimente, este o poezie de tip feminin, în tonalitate minoră.

Alexandru Ciocioi, pleacă de la afirmaţia că ‚poezia este o stare’, şi spune că autoarea ar putea porni de la aceste texte ca să creeze un mod de a scrie, de a scrie poezie.

Textele respective au o stare de inefabil, dar e foarte subţire, ca un abur care nu-ţi face nimic, nu te impresionează prin idee sau prin metafore. Un text liniar, cuminte, de parcă autoarei îi e frică de cuvinte. Nu foloseşte decât cuvinte frumoase, poezia ei fiind lipsită de curaj. Problema e că cititorul nu rămâne impresionat de text. Îi recomandă autoarei să nu-i fie frică de cuvinte, să le folosească şi pe cele bolovănoase, dar cu viaţă în ele. Să aibă curajul de a scrie mai profund, de a nu rămâne la suprafaţă!

George Tei refuză să facă un comentariu direct pe text, dar vine cu 6 dintre poemele Crăiţei citite într-o manieră proprie şi fără anumite clişee în ele.

Viorela Codreanu Tiron îşi exprimă o curiozitate: a înţeles Crăiţa ce s-a întâmplat până acum în cenaclu? Poetul are dreptul să-şi creeze propriul stil pe care şi-l adaptează pentru sinele său. Crăiţa este la început de drum, cu idei frumoase, are o poezie care promite, şi nu trebuie să renunţe. Viorela crede că ar trebui să fim mai îngăduitori, nu ne-am născut super învăţaţi, nu încercăm să inventăm din nou roata. Crăiţa va merge pe stilul ei, are idei frumoase, pe care dacă le va peria puţin, va obţine poate o poezie frumoasă.

AnneMarie Bejliu spune că un text care generează discuţii aprinse, înseamnă ceva, are valoare. Asta ar trebui să îi dea curaj şi Crăiţei spre a merge mai departe.

Al Bănulescu observă nişte incantaţii care însă nu merg până la armoniile lui Chopin, dar îi dau autoarei proximitatea de poetă. Dacă a vrut atmosferă, poezie de simţământ mai aparte, daca s-a gândit şi la alte aspecte dintr-o optică mai deosebită a reuşit. Sunt poeme aici care merită să fie şi publicate.

Mihai Ivanciuc afirmă că există prea multă idolatrizare a părinţilor. N-ar strica ceva mai sinusoidal, o bombă mică.

Ion Lucian Coliţă este de acord cu adnotările lui George Tei şi recomandă poetei să fie atentă la expresiile care trebuie să aibă culoare poetică. Să scape de ‚ca să’, şi să ia acasă exemplarul cu adnotările şi observaţiile lui Tei.

Există unele formulări ce dau o notă de subtilitate dar pentru a ajunge la un grad ridicat de a scrie poezie cu sensuri şi semnificaţii trebuie citit mult, exersat mult şi dat mult la o parte.

Petre Andrei Flueraşu crede că Theseea, începe cu o prezentare plină de clişee, care nu era necesară. Vede foarte multă redundanţă şi începutul versurilor identice dă aspect de reţetă. Clişee în toate poeziile. Nu vorbeşte decât despre sine, iar asta nu interesează cititorul. Brodează prea mult pe aceeaşi idee şi fără rost. Cuvintele de legatură sunt prost folosite, are prea multe epitete unul lângă altul, prea mult dumnezeu în toate poemele.

‚Definiţiile în vânt’ sunt preţioase şi nu sunt poezie.

În concluzie, Petre afirmă că sunt poeme care nu i-au spus aproape nimic, ca un jurnal, dar unul care nu atrage, nu spune nimic nou şi îi recomandă să înceapă a scrie mai în forţă, cu imagini care să şocheze. O mai sfătuieşte să facă punţi de legătură între lumea sa şi lumea cititorului.

Radu Mihai Dan o susţine pe Crăiţa pentru că scrie cum simte şi simte foarte frumos. În poezie trebuie să existe idei care se transmit prin cuvinte, sentimente. Dacă există bisturiu în artă, nu trebuie să taie. Acest cenaclu nu este o olimpiadă de poezie. Poetul nu scrie pentru binele lui ci pentru a transmite altora ceva.

În concluzie, Crăiţa nu stăpâneşte încă instrumentarul poetic şi mai are de lucrat, asta nu înseamnă că nu are cu ce. Are un bagaj conturat de sentimente, trebuie doar să exerseze. Noi suntem un cenaclu formativ. Ceea ce facem noi aici este mai mult exerciţiu, la prima vedere. O critică reală s-ar face acasă, cu creionul în mână, în linişte, gândind ideile.
Câteodată trebuie să fim atenţi cum exprimăm sentimentele, uneori mesajul e prea diluat.

Vă aşteptăm pe data de 22 septembrie, la următoarea sesiune de lucru a Cenaclului de Seară!

Clipa dă sens!

Ioan Gabriel Puşcă Lupişor


Crăiţa Silvana Şerbănescu


SUNT CEEA CE SUNT
părinţilor mei

m-ai privit în prima zi
îmbrăţişându-mă cu sfială
şi am simţit că mă iubeşti.

m-ai învăţat să merg
ţinându-mă de mâna ta
şi am simţit siguranţă.

mi-ai deschis porţile cunoaşterii
arătându-mi misterele lumii
şi am simţit frumuseţea sufletului

mi-ai dat poveţe
ferindu-mă de rău
şi am simţit blândeţea cuvântului.

sunt ceea ce sunt
o plămadă modelată din tine
şi te port în mine
până când uitarea celorlalţi ne va cuprinde.



ÎNGERUL FĂRĂ ARIPI

In memoriam Florian Pittiş

Intr-o zi
Dumnezeu
nu ştiu de ce
a plămădit dintr-un nor
şi o rază de soare
un înger fără aripi.

Îngerul nu s-a mâniat
pe Dumnezeu.
Cu fiecare clipă I-a arătat
cât de mult Îl iubeşte
iubind oamenii.

Iubirea sa
pentru oameni
a facut ca aripile
sa inceapa
sa creasca.

Când aripile
erau suficient mari
ca să poata zbura
Dumnezeu l-a chemat
pentru a-i fi aproape.


METAMORFOZE

Soarele leneş
încet
se arată la orizont.

Lumea somnoroasă
încet
se pune în mişcare.

Oamenii gri
constant
sorb cafeaua dimineaţa.

Timpul tic-tac
constant
se plimbă prin univers.

Anotimpuri nebune
iute
se amestecă.

Vremurile
iute
se petrec.


DEFINIŢII ÎN VÂNT

Focul
sufletul cenuşei

Fericirea
un glob de diamant

Tristeţea
o lacrimă de jar

Apa
infinitul la scară terestră

Timpul
invenţia genială ce răpune creatorul

Nebunia
sevrajul vieţii

Iubirea
......



ÎNTR-UN COLŢ UITAT DE VREME

am găsit
o călimară şi un cui ruginit
într-un colţ uitat de vreme

am căutat
un petec de hârtie
într-un colţ uitat de vreme

am găsit
un şerveţel mototolit folosit
într-un colţ uitat de vreme

am mâzgâlit
cuvinte cu cerneala prelinsă pe cuiul ruginit
într-un colţ uitat de vreme

am împletit
poezii din cuvintele gândurilor
într-un colţ uitat de vreme

am lăsat
poeziile scrise şi nescrise
într-un colţ uitat de vreme.



CHINURI

Mă doare
dragostea de viaţă
a Păsării Pheonix
Ce-o port în suflet.
Mă doare singurătatea
Care mă izolează.
Mă doare trupul
De freamăt şi zbucium.
Mă doare tristeţea
Din ochii oamenilor.

Vreau într-o mare furtunoasă
Ca să mă transform
Să mă arunc
Pe malurile cu nisip fierbinte
Şi stâncile cu creste ascuţite
Şi cu fiecare val care
Se va sparge din mine
Liniştea-n suflet să se aştearnă
Pentru o secundă.


PREZENT

timpul
ne brazdează trupul

mizeria cotidiană
ne tine pe loc

gâdurile noastre
zboară-n direcţii opuse

atingerea ta
un parfum expirat

atingerea mea
o crispare reflexă

totul e haos
regretele nu mai au rost



UN BOB DE NISIP

am murit
un pic
prematur.

sufletul
sangereză
pansându-se singur.

continui
să exist
din ultimul bob
de nisip.


SUFLETUL UNUI PACATOS

Cu negura nopţii
Stau să mă-nvălui.
Cu gânduri frumoase
Încep ca să zbor
Spre ceruri înalte
Cerând ajutor.
Simt cum
Nisipul clepsidrei
Vrea-n vârtej
Să mă prindă.
Timpul înşelător
Din sufletul meu păcătos
Iubirea mea de Dumnezeu
Vrea ca s-o fure
Şi mai apoi,
S-o 'nlocuiască
Cu amăgiri
Şi promisiuni deşarte
Ca să-L reneg,
Să Îl hulesc,
Să Îl urăsc.
Ca judecata mare, dreaptă
În casa morţilor
Să mă trimeată.
Căci nu-I mai mare umilinţa
Decât atunci când…
Dumnezeul sufletului tău
Te dă uitării
Pe vecie
Neamintindu-şi că…
O dat’ a fost
Şi El un trup firav
Ca mine.
Iar eu încerc să am
Măcar o rază de lumină
Care să-mi alunge
Negura sufletului.



FARA IDENTITATE

Stau in globul meu de sticlă
Privesc lumea in jur
Îi observ cum mă privesc
Mă rostogolesc prin lume
Fără să mă pierd în mulţime
Încercând să evit obstacolele
Ca nu cumva, candva
Globul meu de stilcă
Să se ciobească
Iar numerotarea inversă
Spre inexistenţă să înceapă.


AVEM NEVOIE

avem nevoie
de cuvinetele
care nu mai vor să vină
la noi
pentru a fi rostite.

avem nevoie
de liniştea
care s-a îndepărtat
de noi
pentru a mai fi ascultată.

avem nevoie
de sufletul de copil
care s-a născut odată
cu noi.


NELINIŞTI NOCTURNE

Copil fiind visam
La Crai şi la Crăiese.
Că zbor spre cer
Ca un Icar modern,
Ce-ajunge până-n soare şi la stele
Precum un fulg de nea
În adieri de vânturi blânde.
Acum de griji, de gânduri
Mintea-mi este plină.
Încât prea rar mai pot ca să visez,
Dar şi atunci
Zăresc neclar doar printre gene
Valuri spumoase, mari,
Care se sparg de maluri aride sau de stânci,
Cu o forţă imensă care există doar în gând.


GÂNDURI

Dincolo de zori şi sori neatinşi
Albul laptelui stelar nepătat
Visele embrionului nenăscut
Iubiri moleculare nerostite
Doar timpul e singura constantă


NOI

Întinde palmele
Şi ia acest strop de suflet.
Priveşte prin el
Ca printr-un glob de sticlă
Şi-ai să mă vezi
Aşa cum sunt cu-adevărat.
Un ghemotoc de
Sentimente, gânduri, vise, amintiri
Semne ale inimii mele
Şi-ai să-nţelegi
Că tot ce ştiu ca să-ţi ofer
E doar iubire.


DORINŢE

Vreau să visez din nou
Vise frumoase
Cu care să îmi împodobesc gândurile
În fiecare seară

Vreau să trăiesc din nou
Miracolul vieţii
Cu care să renasc din nou
În fiecare primăvară

Nu vreau să simt din nou
Durerea abisului
Cu care am murit pentru a renaşte
În fiecare viaţă.
joi, 9 august 2007

Epistolă


Către Dl. Dan Alexandru Condeescu,
director al Muzeului Literaturii Romane




Bucureşti, 9 August 2007


Stimate domnule Dan Alexandru Condeescu,

În această săptămână, mai precis sâmbătă 11 august 2007, se împlinesc trei luni de când Cenaclul de Seară, prin amabilitatea domniei voastre, îşi desfăşoară lucrările, săptămână de săptămână, în Rotonda 13 a Muzeului Literaturii Române, pe care cu mână şi suflet de Om Scriitor îl păstoriţi.

Întrucât dorim să marcăm acest fapt, am ataşat acestei scrisori o serie de fotografii făcute pe parcursul celor trei luni, fotografii pe care le-am considerat sugestive şi care sperăm că vă vor ajuta să vă faceţi o părere de ansamblu despre ce înseamnă şi ce îşi doreşte Cenaclul de Seară, în cadrul Mişcării Poetice din România.

În acest răstimp, scurt deocamdată, spaţiul pe care ni l-aţi oferit cu mărinimie a fost utilizat cu folos, pragul Rotondei fiind trecut nu numai de membrii cenaclului, dintre care amintim pe:
Alexandru Ciocioi, Prof. Univ. Florin Iordache, Adina Stoicescu, Anne Marie Bejliu, Liliana Hanganu, Silviu Tănase, Elena Gane, Aurel Ifrim, Conu Marius, Robert Toma, Ovidiu Oană Pârâu, George Rusu, Flueraşu Petre, Violeta Stika, Iulian Geantă, Alexandru Huppert, Crăiţa Şerbănescu, Lia Stoicescu, Ionel Bogdan – Banderas, Mariana Ivănescu, Ilie Vasilica, Neagu Maria, Radu Mihai
ci şi de prieteni ai Cenaclului de Seară, cum ar fi:
Ioan Raţiu, George Tei, Maria Grosu, Daniela Micu, Cristian Balint, Mirela Mirică, Andrei Sophron, Al. Bănulescu, Nina Vasile, Costache Narcis Claudiu, Gabi Mirea, Valentina Rotaru, Sorin Despot, Andrei Ruse, Ioan Turenschi
precum şi invitaţi, din Bucureşti, provincie, sau chiar de peste hotare:
Eleonora şi Sorin Arbănaş, Gelu Bogdan Marin, Monica Mureşan, Cătălin Bolohan, Rodica Raliade, Nicu Bogdan, Doina Ghiţescu, Florin Grigoriu, Alexandru Priboieni, Elena Bucşa şi mulţi alţii.

În cenaclu se leagă permanent frumoase prietenii literare, se formează grupuri de scriitori cu aspiraţii şi interese comune, se discută situaţia literaturii actuale şi se fac propuneri şi proiecte pentru a sprijini dezvoltarea literaturii române în continuare.

Desigur, o bună parte din toate aceste lucruri se datorează renumelui instituţiei pe care o conduceţi, iar faptul că noi, Cenaclul de Seară, putem să ne îndeplinim scopurile propuse, să căutăm tineri talentaţi şi să îi îndrumăm, pe măsura puterilor noastre, este urmare a gestului de mare nobleţe sufletească pe care dumneavoastră, domnule Dan Alexandru Condeescu l-aţi făcut pentru noi.

Vă mulţumim pentru toate acestea. Clipa dă sens!

Cu deosebit respect şi preţuire,

Ioan Gabriel Puşcă – Lupişor,
Coordonator al Cenaclului de Seară

marți, 7 august 2007

George Rusu sau motivaţia primilor paşi



Frunza de stejar

“Când nu mai suntem copii, suntem deja morţi”

Constantin Brâncuşi


George Rusu este unul dintre cei mai tineri ai Cenaclului de Seară. El abia a fost admis la liceu, adică nu are mai mult de 14 ani şi jumătate, şi este o plăcere pentru noi să vedem că mai există în generaţiile tinere, este adevărat, foarte puţini, dar există, tineri care îşi rup o parte din timpul lor liber pentru lectură şi scris. Cred că este de datoria noastră să ne implicăm în aceste începuturi de viaţă literară şi să le călăuzim, nu trăgând după noi scrisul tinerilor, nici învăţându-i cum scriem noi, ci doar jalonându-le paşii, dar mai ales arătându-le de la distanţă capcanele pe care le implică o viitoare viaţă de zbucium şi nelinişti mai mult sau mai puţin metafizice, aşa cum este viaţa oricărui scriitor.

Pentru cei care se vor întreba de ce capcane trebuie să-i ferim pe tineri, am răspunsul: să meargă pe terasa Muzeului Naţional al Literaturii Române şi să vadă câţi se laudă în spatele unei halbe că sunt mari scriitori dar nu-i bagă în seamă decât ospătarul.

George scrie copilăreşte, dar el este încă un copil, ceea ce scrie arată că are nişte lecturi, nu organizate, dar care îşi arată prezenţa. Cu puţină voinţă din partea lui, lucru care nu-i lipseşte şi cu un pic de interes şi bunăvoinţă din partea noastră putem ajuta acest june să devină un portstindard al generaţiei sale.

În continuare vom prezenta câteva dintre ideile pe care distinşii membri ai Cenaclului de Seară le-au afirmat după o primă lectură a textelor lui George Rusu.

Începem cu profesorul Florin Iordache, care a observat că George scrie cu frăgezimea vârstei şi deocamdată nu se manifestă liric ci prozodic. Este un talent scriitoricesc în formare. Este interesant mai mult fragmentul în proză care poate fi considerat un plan de acţiune a unei lucrări mai largi, în care remarcabil este jocul cu vârstele. Desigur e mult de lucrat, dar de aici poate fi compusă o nuvelă, de la care, prin experienţa de viaţă pe care o tânărul George o va obţine, ar putea să ajungă la un roman sau o serie de romane. Poeziile nu pot fi considerate poezii. Sunt lucruri ştiute de toată lumea, dar nu au forţă suficientă. De exemplu, poezia cu zeii ar putea fi continuată, cuprinzând mai multe personaje. Poezia a doua, Moartea – idee care îl frământă la o vârstă fragedă. Împăcarea cu moartea este foarte grea, este bine că el îşi pune aceste probleme de foarte devreme. Deşi tânăr, e stăpânit de fiorul morţii, totul e să stăpânească şi el acest fior.
George este, după părerea lui Florin Iordache un chitarcord pe care îl aşteptăm cu plăcere să ne cânte. Dacă poezia încă nu îl prinde, ar merita totuşi să continue cu textele în proză.

Gabi Mirea este de acord cu observaţiile lui Florin şi subliniază că poeziile prezentate necesită încă mult lucru şi că se vede lipsa unor lecturi continuate în poezie. Ceea ce arată el demonstrează că e la faza la care a citit 3-4 poeţi. Există 3-4 strategii poetice în ziua de azi. Rimele lui George sunt facile, un adevărat poet e cel care, după ce străbate poezia cu vers alb, revine la poezia cu rimă, dar stăpânind bine teoria literaturii. Poeţii valoroşi nu au nici un termen nemotivat. Imaginile sunt banale dar pot fi îmbunătăţite cu timpul.

Ioan Raţiu consideră această lectură ca o provocare lansată de Georgică, prin care pune în dezbatere o temă formidabilă: acest act, gest, de a scrie în funcţie de vârsta, pregătirea, sau pur şi simplu pasiunea celui care o face sau îşi asumă răspunderea că o face. Ioan exemplifică prin Virginia Mocanu, Florica Ciapoiu, Vasile Mustaţă, Ana Ciungu – poeţi care ridică aceeaşi problemă a actului de a scrie. Muncă titanică de autoperfecţionare, de exemplu, Florica Ciapoiu cu fiecare zbatere a reuşit să îşi perfecţioneze felul de a scrie, prin tehnica paşilor mărunţi, prin autoculturalizare, citind, parcurgând tipologii şi asimilând, perfecţionându-şi sonetele şi rondelurile. Vasile Mustaţă, face un alt fel de salt, de la sonete filosofice la cele creştine. Ana Ciungu deşi în clasa a 8-a, este un copil care citeşte foarte mult, citit corelat tot timpul cu un talent autentic. Are bagajul cu care a plecat la luptă Nicolae Labiş.

George Rusu, prin ceea ce ne-a citit, ne-a pus pe gânduri, ne-a dus în retrospectiv, să ne privim propriul traiect de autor. Unii îşi aduc aminte care au fost germenii primului poem, şi care a fost cauza care a declanşat primele scrieri. În cazul lui George Rusu nu putem trage încă nici o concluzie. E în faza în care este pe o câmpie, n-a simţit încă gustul înălţimilor. Deocamdată nu-i nici un pericol. Cititul, cultura în sine, este pe cât de importantă, pe atât de dificil de înţeles. Dincolo de propriile interpretări există acel combustibil care te ajută să depăşeşti groapa propriilor neputinţe, propriilor parametri.
Ioan Raţiu este convins că pe măsură ce vor trece anii George îşi va da seama de coordonatele sale spirituale. Acum e firesc să vorbească despre ce îi vine mai la îndemână. În general toţi fac doar efortul de a pune în pagină ceea ce le trezeşte reacţia imediată. George este la vârsta la care se cultivă cu precădere cronici ale unor anumite evenimente din viaţa personală, fază pe care o va depăşi, fără îndoială, repede.
Ceea ce într-adevăr va da valoare poeziei sale este ceea ce vrea să spună cu adevărat, dacă are ceva de spus. Altfel se pierde în această masă care năuceşte şi egalizează valorile. Pe George Rusu îl salvează tinereţea şi dorinţa de a scrie, de a porni la un drum anevoios.

Alexandru Ciocioi nu vrea să ia la puricat textele, pentru că încă nu are ce. Îi dă lui George câteva sfaturi: să citească poezie şi critică literară adevărată, să nu facă greşeala ca citind, doar să înmagazineze cele citite. Trebuie să-şi formeze propria părere, trebuie să şi judece poeziile citite, să-şi formeze singur o părere personală despre cum se scrie poezie. Trebuie să judeci, cu propria judecată ceea ce citeşti, pentru a-ţi forma un stil.

Ca scriitor începi să te formezi atunci când recunoşti valoarea altuia şi când începi să-ţi pui întrebări asupra operei tale.

Radu Mihai – Crescendo observă că textele lui George Rusu sunt o poezie de început, şi până la poezia-poezie mai e loc. Ar trebui să citească mai mult, şi, aşa cum bine s-a spus, să citească şi critică.

Proza este între fantastic, realitate şi amintire. Dacă vrea să continue şi cu proza, are nevoie de o idee de bază pe care să o respecte.

Scriitorul este un emiţător, transmite ceva, trebuie să ştie ce emite, receptorul trebuie să înţeleagă ce emite scriitorul. Acesta nu scrie numai pentru sine ci trebuie să se facă înţeles şi de ceilalţi, iar a fi principalul tău critic, este primjul pas către lipsa automulţumirii.

Ivanciuc Mihai îi recomandă lui George să scrie mult, să treacă pe hârtie, apoi să revadă ceea ce a scris, şi apoi să şteargă tot ce e în plus. Să se gândească bine pentru cine scrie şi să ţină cont de asta.


Eu cred că este de admirat curajul, pentru cineva de vârsta lui George este într-adevar deosebit să scrii şi să ai curajul să citeşti în faţa unor oameni care au biblioteci întregi ca lectură în spate şi o vastă experienţă în aprecierea scriiturii colegilor. Cu puţin ajutor de la toţi cei din cenaclu, cred că George Rusu va reuşi să facă nişte paşi semnificativi.
Hai să ne vedem peste 6 luni.

La bună revedere !

Clipa dă Sens!

Ioan Gabriel Puşcă Lupişor
duminică, 5 august 2007

Invitatie la Cenaclul de Seară

Vă invităm la o nouă sesiune

a "Cenaclului de Seară"

pe data de 11-august -2007 orele 17.30
în
R o t o n d a 13 a

MUZEULUI LITERATURII ROMANE din Bucureşti.

Va citi

Crăiţa - Silvana Şerbănescu
(theseea)




Coordonator :
Ioan Gabriel Puşcă Lupişor

Clipa dă sens!

In memoriam

Florian "Moţu" Pittiş

4 octombrie 1943 - 5 august 2007


Dumnezeu sa-l odihnească în pace!


Cenaclul de Seară în imagini

Bine aţi venit la Cenaclul de Seară!








imagini: Adina Soicescu,
Ioan Gabriel Puşcă Lupişor
vineri, 3 august 2007

Invitatie la Cenaclul de Seară


Vă invităm la o nouă sesiune

a "Cenaclului de Seară"

pe data de 04-august-2007 orele 17.30
în
R o t o n d a 13 a

MUZEULUI LITERATURII ROMANE
din Bucureşti.


Va citi

George Rusu



Coordonator :
Ioan Gabriel Puşcă Lupişor

Clipa dă sens!

Turneu de lansare de carte

Parteneri ADSUM

Proiecte Marca ADSUM

“Eminescu la Mânăstirea Văratec”

Facebook Badge Revista ZIP

Arhivă blog

Faceți căutări pe acest blog

Statistici, cataloage, clasamente:

Top Cultural Sites Documents

clock-desktop.com

Live Traffic Feed

Persoane interesate