George Rusu este unul dintre cei mai tineri ai Cenaclului de Seară. El abia a fost admis la liceu, adică nu are mai mult de 14 ani şi jumătate, şi este o plăcere pentru noi să vedem că mai există în generaţiile tinere, este adevărat, foarte puţini, dar există, tineri care îşi rup o parte din timpul lor liber pentru lectură şi scris. Cred că este de datoria noastră să ne implicăm în aceste începuturi de viaţă literară şi să le călăuzim, nu trăgând după noi scrisul tinerilor, nici învăţându-i cum scriem noi, ci doar jalonându-le paşii, dar mai ales arătându-le de la distanţă capcanele pe care le implică o viitoare viaţă de zbucium şi nelinişti mai mult sau mai puţin metafizice, aşa cum este viaţa oricărui scriitor.

Pentru cei care se vor întreba de ce capcane trebuie să-i ferim pe tineri, am răspunsul: să meargă pe terasa Muzeului Naţional al Literaturii Române şi să vadă câţi se laudă în spatele unei halbe că sunt mari scriitori dar nu-i bagă în seamă decât ospătarul.

George scrie copilăreşte, dar el este încă un copil, ceea ce scrie arată că are nişte lecturi, nu organizate, dar care îşi arată prezenţa. Cu puţină voinţă din partea lui, lucru care nu-i lipseşte şi cu un pic de interes şi bunăvoinţă din partea noastră putem ajuta acest june să devină un portstindard al generaţiei sale.

În continuare vom prezenta câteva dintre ideile pe care distinşii membri ai Cenaclului de Seară le-au afirmat după o primă lectură a textelor lui George Rusu.

Începem cu profesorul Florin Iordache, care a observat că George scrie cu frăgezimea vârstei şi deocamdată nu se manifestă liric ci prozodic. Este un talent scriitoricesc în formare. Este interesant mai mult fragmentul în proză care poate fi considerat un plan de acţiune a unei lucrări mai largi, în care remarcabil este jocul cu vârstele. Desigur e mult de lucrat, dar de aici poate fi compusă o nuvelă, de la care, prin experienţa de viaţă pe care o tânărul George o va obţine, ar putea să ajungă la un roman sau o serie de romane. Poeziile nu pot fi considerate poezii. Sunt lucruri ştiute de toată lumea, dar nu au forţă suficientă. De exemplu, poezia cu zeii ar putea fi continuată, cuprinzând mai multe personaje. Poezia a doua, Moartea – idee care îl frământă la o vârstă fragedă. Împăcarea cu moartea este foarte grea, este bine că el îşi pune aceste probleme de foarte devreme. Deşi tânăr, e stăpânit de fiorul morţii, totul e să stăpânească şi el acest fior.
George este, după părerea lui Florin Iordache un chitarcord pe care îl aşteptăm cu plăcere să ne cânte. Dacă poezia încă nu îl prinde, ar merita totuşi să continue cu textele în proză.

Gabi Mirea este de acord cu observaţiile lui Florin şi subliniază că poeziile prezentate necesită încă mult lucru şi că se vede lipsa unor lecturi continuate în poezie. Ceea ce arată el demonstrează că e la faza la care a citit 3-4 poeţi. Există 3-4 strategii poetice în ziua de azi. Rimele lui George sunt facile, un adevărat poet e cel care, după ce străbate poezia cu vers alb, revine la poezia cu rimă, dar stăpânind bine teoria literaturii. Poeţii valoroşi nu au nici un termen nemotivat. Imaginile sunt banale dar pot fi îmbunătăţite cu timpul.

Ioan Raţiu consideră această lectură ca o provocare lansată de Georgică, prin care pune în dezbatere o temă formidabilă: acest act, gest, de a scrie în funcţie de vârsta, pregătirea, sau pur şi simplu pasiunea celui care o face sau îşi asumă răspunderea că o face. Ioan exemplifică prin Virginia Mocanu, Florica Ciapoiu, Vasile Mustaţă, Ana Ciungu – poeţi care ridică aceeaşi problemă a actului de a scrie. Muncă titanică de autoperfecţionare, de exemplu, Florica Ciapoiu cu fiecare zbatere a reuşit să îşi perfecţioneze felul de a scrie, prin tehnica paşilor mărunţi, prin autoculturalizare, citind, parcurgând tipologii şi asimilând, perfecţionându-şi sonetele şi rondelurile. Vasile Mustaţă, face un alt fel de salt, de la sonete filosofice la cele creştine. Ana Ciungu deşi în clasa a 8-a, este un copil care citeşte foarte mult, citit corelat tot timpul cu un talent autentic. Are bagajul cu care a plecat la luptă Nicolae Labiş.

George Rusu, prin ceea ce ne-a citit, ne-a pus pe gânduri, ne-a dus în retrospectiv, să ne privim propriul traiect de autor. Unii îşi aduc aminte care au fost germenii primului poem, şi care a fost cauza care a declanşat primele scrieri. În cazul lui George Rusu nu putem trage încă nici o concluzie. E în faza în care este pe o câmpie, n-a simţit încă gustul înălţimilor. Deocamdată nu-i nici un pericol. Cititul, cultura în sine, este pe cât de importantă, pe atât de dificil de înţeles. Dincolo de propriile interpretări există acel combustibil care te ajută să depăşeşti groapa propriilor neputinţe, propriilor parametri.
Ioan Raţiu este convins că pe măsură ce vor trece anii George îşi va da seama de coordonatele sale spirituale. Acum e firesc să vorbească despre ce îi vine mai la îndemână. În general toţi fac doar efortul de a pune în pagină ceea ce le trezeşte reacţia imediată. George este la vârsta la care se cultivă cu precădere cronici ale unor anumite evenimente din viaţa personală, fază pe care o va depăşi, fără îndoială, repede.
Ceea ce într-adevăr va da valoare poeziei sale este ceea ce vrea să spună cu adevărat, dacă are ceva de spus. Altfel se pierde în această masă care năuceşte şi egalizează valorile. Pe George Rusu îl salvează tinereţea şi dorinţa de a scrie, de a porni la un drum anevoios.

Alexandru Ciocioi nu vrea să ia la puricat textele, pentru că încă nu are ce. Îi dă lui George câteva sfaturi: să citească poezie şi critică literară adevărată, să nu facă greşeala ca citind, doar să înmagazineze cele citite. Trebuie să-şi formeze propria părere, trebuie să şi judece poeziile citite, să-şi formeze singur o părere personală despre cum se scrie poezie. Trebuie să judeci, cu propria judecată ceea ce citeşti, pentru a-ţi forma un stil.

Ca scriitor începi să te formezi atunci când recunoşti valoarea altuia şi când începi să-ţi pui întrebări asupra operei tale.

Radu Mihai – Crescendo observă că textele lui George Rusu sunt o poezie de început, şi până la poezia-poezie mai e loc. Ar trebui să citească mai mult, şi, aşa cum bine s-a spus, să citească şi critică.

Proza este între fantastic, realitate şi amintire. Dacă vrea să continue şi cu proza, are nevoie de o idee de bază pe care să o respecte.

Scriitorul este un emiţător, transmite ceva, trebuie să ştie ce emite, receptorul trebuie să înţeleagă ce emite scriitorul. Acesta nu scrie numai pentru sine ci trebuie să se facă înţeles şi de ceilalţi, iar a fi principalul tău critic, este primjul pas către lipsa automulţumirii.

Ivanciuc Mihai îi recomandă lui George să scrie mult, să treacă pe hârtie, apoi să revadă ceea ce a scris, şi apoi să şteargă tot ce e în plus. Să se gândească bine pentru cine scrie şi să ţină cont de asta.


Eu cred că este de admirat curajul, pentru cineva de vârsta lui George este într-adevar deosebit să scrii şi să ai curajul să citeşti în faţa unor oameni care au biblioteci întregi ca lectură în spate şi o vastă experienţă în aprecierea scriiturii colegilor. Cu puţin ajutor de la toţi cei din cenaclu, cred că George Rusu va reuşi să facă nişte paşi semnificativi.
Hai să ne vedem peste 6 luni.

La bună revedere !


Ioan Gabriel Puşcă Lupişor