luni, 13 august 2007
Cronica Cenaclului de Seară
Crăiţa-Silvana Şerbănescu
sau orice pas contează când mergi înainte
Frunza de stejar“Aud cum păşeşte cineva după mine-n vecieŞi pune cuvinte în urmele tălpilor mele,
Un pas înţelept - ghilimele,
Un pas greşit - poezie.”Ana Blandiana – Aud
Profesorul Florin Iordache spune la un moment dat: actul creaţiei literare este cel mai ieftin act. Material vorbind. Cumperi un pix, câteva coli, şi scrii. Greutatea intervine abia în următorii paşi. Şi nu în a găsi o idee despre care să scrii ci să găseşti cuvintele care să se poată încărca de emoţia ta interioară şi să o şi redea în momentul în care se produce actul lecturii. Aici este marea artă a scrisului, să găseşti punţile dintre cuvinte, pe care emoţia transmisă să fie la acelaşi nivel indiferent de unghiul din care priveşte cititorul. Crăiţa-Silvana Şerbănescu - Theseea, o fire sensibilă, scrie despre dragoste, despre cum vede ea dragostea, dar într-o manieră foarte personală. Metrica, uneori forţată ca să intre în matricile unor poeme, dă un fel de melodicitate textelor, dar rimele, de multe ori facile, ideile mult prea generale şi netratate la amănuntul dureros care scoate geniul dintr-un poet fac textele prezentate de ea în cadrul Cenaclului de Seară, să fie cotate ca slabe, de începător, texte care poate doar la o a doua, treia trecere pe deasupra lor vor putea avea deveni poezii.
Faptul că imagistica pe care o foloseşte, deşi are culorile şterse, există totuşi, ne face să credem că reţeta pentru poezia Crăiţei poate fi îmbunătăţită, adăugând un pic de agresivitate, vigoare, şi poate un pic de autocăutare a poetului. Nimeni nu s-a născut învăţat şi de fapt din această cauză venim la cenaclu, ca să învăţăm cum nu se scrie, ce greşeli nu trebuie repetate, dar mai ales faptul că aici, în cenaclu, suntem toţi prieteni, şi poeziile citite încă ne mai aparţin, pe când textul odată tipărit şi dat cititorului nu ne mai aparţine decât cu numele. Şi de renumele lui depinde numele nostru. Nu lectura îi lipseşte Crăiţei ci curajul de a scrie fără prejudecăţi, fără inhibiţii şi fără a încerca să coloreze realităţile care sunt făcute din orice numai din zahăr candel nu. Aşteptăm cu nerăbdare o nouă lectură peste câteva luni de zile a Crăiţei, pentru a putea aprecia dacă sfaturile care i-au fost date din adâncul inimii au început să rodească în creaţia ei.
Florin Iordache crede că sunt prea multe locuri comune în poeziile Crăiţei dar găseşte şi poezii, cum ar fi ‚într-un colţ uitat de vreme’, pe care le consideră poezie în adevăratul sens, din care s-ar putea obţine un rondel extraordinar, iar ‚definiţii în vânt’ sunt de fapt poeme într-un vers şi acestea o reprezintă. Găseşte că lipsa de definiţie a iubirii este un semn de maturitate. Poezia ‚sufletul unui păcătos’ este o poezie religioasă, care se susţine.
Primele poeme citite au caracterul unui monolog în proză, şi sunt mai puţin poezie.
Florin nu crede că tot ce s-a citit o reprezintă pe poetă şi îi propune să revină peste câteva luni în cenaclu, pentru a ne da seama despre orinetarea ei spre poezie sau spre proză.
Conu Marius face un baleiaj al textelor şi ajunge la concluzia ca din punct de vedere stilistic sunt prozaice, sunt poeme în care nu se vede mesajul şi se leagă de nişte amănunte gen ‚nu se scrie Dumnezeu cu D mare’, amănunte care crează atmosfera din poezie.
Conu Marius este nemulţumit de asemenea de faptul că ceea ce spune Crăiţa în poemele sale este atât de explicativ încât cititorul nu are nici un motiv să rămână lângă ele, versurile citite fiind un continuu ‚dolce vita’.
Textele Crăiţei sunt pline de un optimism în care acceptă totul foarte uşor şi nu se constituie într-o poezie puternică.
Violeta Stika s-a oprit la 3 poezii: ‚Avem nevoie’, pe care o consideră o poezie frumoasă; ‚Noi’ în care vede o precursoare a poeziei ‚Fără identitate’ care este o autodefinire. Crăiţa scrie o poezie blândă, liniştită.
Gabi Mirea consideră că 4 poezii sunt mai aproape de standardele lui:
- ‚Îngerul fara aripi’, care arată o formă de definire a zeităţii, dar care arată şi că autoarea nu a ştiut să pună accentul bine pe iubire.
- ‚Avem nevoie’, în care ultima strofa pare ca rateaze conceptele mari introduse în prima.
- ‚Noi’ din care i-a placut doar prima parte. Globul de sticlă se repetă ca motiv, inducându-se ideea că particula este totuşi întregul.
- ‚Într-un colţ uitat de vreme’, ultimele doua strofe nu i se par bine facute.
Alexandru Ciocioi, pleacă de la afirmaţia că ‚poezia este o stare’, şi spune că autoarea ar putea porni de la aceste texte ca să creeze un mod de a scrie, de a scrie poezie.
Textele respective au o stare de inefabil, dar e foarte subţire, ca un abur care nu-ţi face nimic, nu te impresionează prin idee sau prin metafore. Un text liniar, cuminte, de parcă autoarei îi e frică de cuvinte. Nu foloseşte decât cuvinte frumoase, poezia ei fiind lipsită de curaj. Problema e că cititorul nu rămâne impresionat de text. Îi recomandă autoarei să nu-i fie frică de cuvinte, să le folosească şi pe cele bolovănoase, dar cu viaţă în ele. Să aibă curajul de a scrie mai profund, de a nu rămâne la suprafaţă!
George Tei refuză să facă un comentariu direct pe text, dar vine cu 6 dintre poemele Crăiţei citite într-o manieră proprie şi fără anumite clişee în ele.
Viorela Codreanu Tiron îşi exprimă o curiozitate: a înţeles Crăiţa ce s-a întâmplat până acum în cenaclu? Poetul are dreptul să-şi creeze propriul stil pe care şi-l adaptează pentru sinele său. Crăiţa este la început de drum, cu idei frumoase, are o poezie care promite, şi nu trebuie să renunţe. Viorela crede că ar trebui să fim mai îngăduitori, nu ne-am născut super învăţaţi, nu încercăm să inventăm din nou roata. Crăiţa va merge pe stilul ei, are idei frumoase, pe care dacă le va peria puţin, va obţine poate o poezie frumoasă.
AnneMarie Bejliu spune că un text care generează discuţii aprinse, înseamnă ceva, are valoare. Asta ar trebui să îi dea curaj şi Crăiţei spre a merge mai departe.
Al Bănulescu observă nişte incantaţii care însă nu merg până la armoniile lui Chopin, dar îi dau autoarei proximitatea de poetă. Dacă a vrut atmosferă, poezie de simţământ mai aparte, daca s-a gândit şi la alte aspecte dintr-o optică mai deosebită a reuşit. Sunt poeme aici care merită să fie şi publicate.
Mihai Ivanciuc afirmă că există prea multă idolatrizare a părinţilor. N-ar strica ceva mai sinusoidal, o bombă mică.
Ion Lucian Coliţă este de acord cu adnotările lui George Tei şi recomandă poetei să fie atentă la expresiile care trebuie să aibă culoare poetică. Să scape de ‚ca să’, şi să ia acasă exemplarul cu adnotările şi observaţiile lui Tei.
Există unele formulări ce dau o notă de subtilitate dar pentru a ajunge la un grad ridicat de a scrie poezie cu sensuri şi semnificaţii trebuie citit mult, exersat mult şi dat mult la o parte.
Petre Andrei Flueraşu crede că Theseea, începe cu o prezentare plină de clişee, care nu era necesară. Vede foarte multă redundanţă şi începutul versurilor identice dă aspect de reţetă. Clişee în toate poeziile. Nu vorbeşte decât despre sine, iar asta nu interesează cititorul. Brodează prea mult pe aceeaşi idee şi fără rost. Cuvintele de legatură sunt prost folosite, are prea multe epitete unul lângă altul, prea mult dumnezeu în toate poemele.
‚Definiţiile în vânt’ sunt preţioase şi nu sunt poezie.
În concluzie, Petre afirmă că sunt poeme care nu i-au spus aproape nimic, ca un jurnal, dar unul care nu atrage, nu spune nimic nou şi îi recomandă să înceapă a scrie mai în forţă, cu imagini care să şocheze. O mai sfătuieşte să facă punţi de legătură între lumea sa şi lumea cititorului.
Radu Mihai Dan o susţine pe Crăiţa pentru că scrie cum simte şi simte foarte frumos. În poezie trebuie să existe idei care se transmit prin cuvinte, sentimente. Dacă există bisturiu în artă, nu trebuie să taie. Acest cenaclu nu este o olimpiadă de poezie. Poetul nu scrie pentru binele lui ci pentru a transmite altora ceva.
În concluzie, Crăiţa nu stăpâneşte încă instrumentarul poetic şi mai are de lucrat, asta nu înseamnă că nu are cu ce. Are un bagaj conturat de sentimente, trebuie doar să exerseze. Noi suntem un cenaclu formativ. Ceea ce facem noi aici este mai mult exerciţiu, la prima vedere. O critică reală s-ar face acasă, cu creionul în mână, în linişte, gândind ideile.
Câteodată trebuie să fim atenţi cum exprimăm sentimentele, uneori mesajul e prea diluat.
Vă aşteptăm pe data de 22 septembrie, la următoarea sesiune de lucru a Cenaclului de Seară!
Clipa dă sens!
Ioan Gabriel Puşcă Lupişor
Etichete:
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Turneu de lansare de carte
Parteneri ADSUM
Proiecte Marca ADSUM
“Eminescu la Mânăstirea Văratec”
Insignă Facebook ADSUM
Facebook Badge CDS
Facebook Badge Revista ZIP
Abonați-vă la
Postări
Comentarii
BlogRoll
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu