Blognotez ADSUM: crăiţa silvana şerbănescu

Se afișează postările cu eticheta crăiţa silvana şerbănescu. Afișați toate postările

duminică, 27 septembrie 2009

Revista ZIP nr 11 - sept 2009

Etichete: adina stoicescu, adina ungur, adsum, breasla cuvantarilor, candid stoica, catalin bolohan, crăiţa silvana şerbănescu, dan horgan, florin iordache, ion gabriel puşcă, revista zip |

0 comentarii

luni, 24 septembrie 2007

Vulcanul de poezie (www.e-poezie.net) gazduieste pentru cei interesati pe langa minibiblioteca de poezie romaneasca si universala si sectiunea de creatie ce pune la dispozitie spatiu pt autorii contemporani mai putin consacrati sau debutanti, o noua sectiune de dicata exclusiv Literaturii pentru copii.

Alaturi de biblioteca pusa la dispizitie de curand s-a lansat pentru doritori concursul "La sotron!". Acest concurs doreste sa atraga atentia asupra necesitatii de creatie ce exista in acest colt al literaturii.

Desi premiile sunt simbolice va invitam pt toti care doresc sa participe. In timp poate se va reusi si publicarea unui minivolum ilustrat cu poeziile ce vor fi castigatoare de-alungul timpului.

Etichete: adsum, andreea trifu, anunturi, crăiţa silvana şerbănescu, poezii copii |

0 comentarii

luni, 13 august 2007

Cronica Cenaclului de Seară

Editați postarea

Crăiţa-Silvana Şerbănescu
sau orice pas contează când mergi înainte

Frunza de stejar

“Aud cum păşeşte cineva după mine-n vecie
Şi pune cuvinte în urmele tălpilor mele,
Un pas înţelept - ghilimele,
Un pas greşit - poezie.”
Ana Blandiana – Aud

Profesorul Florin Iordache spune la un moment dat: actul creaţiei literare este cel mai ieftin act. Material vorbind. Cumperi un pix, câteva coli, şi scrii. Greutatea intervine abia în următorii paşi. Şi nu în a găsi o idee despre care să scrii ci să găseşti cuvintele care să se poată încărca de emoţia ta interioară şi să o şi redea în momentul în care se produce actul lecturii. Aici este marea artă a scrisului, să găseşti punţile dintre cuvinte, pe care emoţia transmisă să fie la acelaşi nivel indiferent de unghiul din care priveşte cititorul. Crăiţa-Silvana Şerbănescu - Theseea, o fire sensibilă, scrie despre dragoste, despre cum vede ea dragostea, dar într-o manieră foarte personală. Metrica, uneori forţată ca să intre în matricile unor poeme, dă un fel de melodicitate textelor, dar rimele, de multe ori facile, ideile mult prea generale şi netratate la amănuntul dureros care scoate geniul dintr-un poet fac textele prezentate de ea în cadrul Cenaclului de Seară, să fie cotate ca slabe, de începător, texte care poate doar la o a doua, treia trecere pe deasupra lor vor putea avea deveni poezii.

Faptul că imagistica pe care o foloseşte, deşi are culorile şterse, există totuşi, ne face să credem că reţeta pentru poezia Crăiţei poate fi îmbunătăţită, adăugând un pic de agresivitate, vigoare, şi poate un pic de autocăutare a poetului. Nimeni nu s-a născut învăţat şi de fapt din această cauză venim la cenaclu, ca să învăţăm cum nu se scrie, ce greşeli nu trebuie repetate, dar mai ales faptul că aici, în cenaclu, suntem toţi prieteni, şi poeziile citite încă ne mai aparţin, pe când textul odată tipărit şi dat cititorului nu ne mai aparţine decât cu numele. Şi de renumele lui depinde numele nostru. Nu lectura îi lipseşte Crăiţei ci curajul de a scrie fără prejudecăţi, fără inhibiţii şi fără a încerca să coloreze realităţile care sunt făcute din orice numai din zahăr candel nu. Aşteptăm cu nerăbdare o nouă lectură peste câteva luni de zile a Crăiţei, pentru a putea aprecia dacă sfaturile care i-au fost date din adâncul inimii au început să rodească în creaţia ei.

Florin Iordache crede că sunt prea multe locuri comune în poeziile Crăiţei dar găseşte şi poezii, cum ar fi ‚într-un colţ uitat de vreme’, pe care le consideră poezie în adevăratul sens, din care s-ar putea obţine un rondel extraordinar, iar ‚definiţii în vânt’ sunt de fapt poeme într-un vers şi acestea o reprezintă. Găseşte că lipsa de definiţie a iubirii este un semn de maturitate. Poezia ‚sufletul unui păcătos’ este o poezie religioasă, care se susţine.

Primele poeme citite au caracterul unui monolog în proză, şi sunt mai puţin poezie.

Florin nu crede că tot ce s-a citit o reprezintă pe poetă şi îi propune să revină peste câteva luni în cenaclu, pentru a ne da seama despre orinetarea ei spre poezie sau spre proză.

Conu Marius face un baleiaj al textelor şi ajunge la concluzia ca din punct de vedere stilistic sunt prozaice, sunt poeme în care nu se vede mesajul şi se leagă de nişte amănunte gen ‚nu se scrie Dumnezeu cu D mare’, amănunte care crează atmosfera din poezie.

Conu Marius este nemulţumit de asemenea de faptul că ceea ce spune Crăiţa în poemele sale este atât de explicativ încât cititorul nu are nici un motiv să rămână lângă ele, versurile citite fiind un continuu ‚dolce vita’.

Textele Crăiţei sunt pline de un optimism în care acceptă totul foarte uşor şi nu se constituie într-o poezie puternică.

Violeta Stika s-a oprit la 3 poezii: ‚Avem nevoie’, pe care o consideră o poezie frumoasă; ‚Noi’ în care vede o precursoare a poeziei ‚Fără identitate’ care este o autodefinire. Crăiţa scrie o poezie blândă, liniştită.

Gabi Mirea consideră că 4 poezii sunt mai aproape de standardele lui:

‚Îngerul fara aripi’, care arată o formă de definire a zeităţii, dar care arată şi că autoarea nu a ştiut să pună accentul bine pe iubire.
‚Avem nevoie’, în care ultima strofa pare ca rateaze conceptele mari introduse în prima.
‚Noi’ din care i-a placut doar prima parte. Globul de sticlă se repetă ca motiv, inducându-se ideea că particula este totuşi întregul.
‚Într-un colţ uitat de vreme’, ultimele doua strofe nu i se par bine facute.

Gabi crede că poezia Crăiţei este construită din îmbinarea unor lucruri intime şi domestice cu sentimente, este o poezie de tip feminin, în tonalitate minoră.

Alexandru Ciocioi, pleacă de la afirmaţia că ‚poezia este o stare’, şi spune că autoarea ar putea porni de la aceste texte ca să creeze un mod de a scrie, de a scrie poezie.

Textele respective au o stare de inefabil, dar e foarte subţire, ca un abur care nu-ţi face nimic, nu te impresionează prin idee sau prin metafore. Un text liniar, cuminte, de parcă autoarei îi e frică de cuvinte. Nu foloseşte decât cuvinte frumoase, poezia ei fiind lipsită de curaj. Problema e că cititorul nu rămâne impresionat de text. Îi recomandă autoarei să nu-i fie frică de cuvinte, să le folosească şi pe cele bolovănoase, dar cu viaţă în ele. Să aibă curajul de a scrie mai profund, de a nu rămâne la suprafaţă!

George Tei refuză să facă un comentariu direct pe text, dar vine cu 6 dintre poemele Crăiţei citite într-o manieră proprie şi fără anumite clişee în ele.

Viorela Codreanu Tiron îşi exprimă o curiozitate: a înţeles Crăiţa ce s-a întâmplat până acum în cenaclu? Poetul are dreptul să-şi creeze propriul stil pe care şi-l adaptează pentru sinele său. Crăiţa este la început de drum, cu idei frumoase, are o poezie care promite, şi nu trebuie să renunţe. Viorela crede că ar trebui să fim mai îngăduitori, nu ne-am născut super învăţaţi, nu încercăm să inventăm din nou roata. Crăiţa va merge pe stilul ei, are idei frumoase, pe care dacă le va peria puţin, va obţine poate o poezie frumoasă.

AnneMarie Bejliu spune că un text care generează discuţii aprinse, înseamnă ceva, are valoare. Asta ar trebui să îi dea curaj şi Crăiţei spre a merge mai departe.

Al Bănulescu observă nişte incantaţii care însă nu merg până la armoniile lui Chopin, dar îi dau autoarei proximitatea de poetă. Dacă a vrut atmosferă, poezie de simţământ mai aparte, daca s-a gândit şi la alte aspecte dintr-o optică mai deosebită a reuşit. Sunt poeme aici care merită să fie şi publicate.

Mihai Ivanciuc afirmă că există prea multă idolatrizare a părinţilor. N-ar strica ceva mai sinusoidal, o bombă mică.

Ion Lucian Coliţă este de acord cu adnotările lui George Tei şi recomandă poetei să fie atentă la expresiile care trebuie să aibă culoare poetică. Să scape de ‚ca să’, şi să ia acasă exemplarul cu adnotările şi observaţiile lui Tei.

Există unele formulări ce dau o notă de subtilitate dar pentru a ajunge la un grad ridicat de a scrie poezie cu sensuri şi semnificaţii trebuie citit mult, exersat mult şi dat mult la o parte.

Petre Andrei Flueraşu crede că Theseea, începe cu o prezentare plină de clişee, care nu era necesară. Vede foarte multă redundanţă şi începutul versurilor identice dă aspect de reţetă. Clişee în toate poeziile. Nu vorbeşte decât despre sine, iar asta nu interesează cititorul. Brodează prea mult pe aceeaşi idee şi fără rost. Cuvintele de legatură sunt prost folosite, are prea multe epitete unul lângă altul, prea mult dumnezeu în toate poemele.

‚Definiţiile în vânt’ sunt preţioase şi nu sunt poezie.

În concluzie, Petre afirmă că sunt poeme care nu i-au spus aproape nimic, ca un jurnal, dar unul care nu atrage, nu spune nimic nou şi îi recomandă să înceapă a scrie mai în forţă, cu imagini care să şocheze. O mai sfătuieşte să facă punţi de legătură între lumea sa şi lumea cititorului.

Radu Mihai Dan o susţine pe Crăiţa pentru că scrie cum simte şi simte foarte frumos. În poezie trebuie să existe idei care se transmit prin cuvinte, sentimente. Dacă există bisturiu în artă, nu trebuie să taie. Acest cenaclu nu este o olimpiadă de poezie. Poetul nu scrie pentru binele lui ci pentru a transmite altora ceva.

În concluzie, Crăiţa nu stăpâneşte încă instrumentarul poetic şi mai are de lucrat, asta nu înseamnă că nu are cu ce. Are un bagaj conturat de sentimente, trebuie doar să exerseze. Noi suntem un cenaclu formativ. Ceea ce facem noi aici este mai mult exerciţiu, la prima vedere. O critică reală s-ar face acasă, cu creionul în mână, în linişte, gândind ideile.
Câteodată trebuie să fim atenţi cum exprimăm sentimentele, uneori mesajul e prea diluat.

Vă aşteptăm pe data de 22 septembrie, la următoarea sesiune de lucru a Cenaclului de Seară!

Clipa dă sens!

Ioan Gabriel Puşcă Lupişor

Etichete: adsum, crăiţa silvana şerbănescu, cronica cenaclului, ioan gabriel puşcă lupişor |

0 comentarii

Crăiţa Silvana Şerbănescu

Editați postarea

SUNT CEEA CE SUNT
părinţilor mei

m-ai privit în prima zi
îmbrăţişându-mă cu sfială
şi am simţit că mă iubeşti.

m-ai învăţat să merg
ţinându-mă de mâna ta
şi am simţit siguranţă.

mi-ai deschis porţile cunoaşterii
arătându-mi misterele lumii
şi am simţit frumuseţea sufletului

mi-ai dat poveţe
ferindu-mă de rău
şi am simţit blândeţea cuvântului.

sunt ceea ce sunt
o plămadă modelată din tine
şi te port în mine
până când uitarea celorlalţi ne va cuprinde.

ÎNGERUL FĂRĂ ARIPI
In memoriam Florian Pittiş

Intr-o zi
Dumnezeu
nu ştiu de ce
a plămădit dintr-un nor
şi o rază de soare
un înger fără aripi.

Îngerul nu s-a mâniat
pe Dumnezeu.
Cu fiecare clipă I-a arătat
cât de mult Îl iubeşte
iubind oamenii.

Iubirea sa
pentru oameni
a facut ca aripile
sa inceapa
sa creasca.

Când aripile
erau suficient mari
ca să poata zbura
Dumnezeu l-a chemat
pentru a-i fi aproape.

METAMORFOZE

Soarele leneş
încet
se arată la orizont.

Lumea somnoroasă
încet
se pune în mişcare.

Oamenii gri
constant
sorb cafeaua dimineaţa.

Timpul tic-tac
constant
se plimbă prin univers.

Anotimpuri nebune
iute
se amestecă.

Vremurile
iute
se petrec.

DEFINIŢII ÎN VÂNT

Focul
sufletul cenuşei

Fericirea
un glob de diamant

Tristeţea
o lacrimă de jar

Apa
infinitul la scară terestră

Timpul
invenţia genială ce răpune creatorul

Nebunia
sevrajul vieţii

Iubirea
......

ÎNTR-UN COLŢ UITAT DE VREME

am găsit
o călimară şi un cui ruginit
într-un colţ uitat de vreme

am căutat
un petec de hârtie
într-un colţ uitat de vreme

am găsit
un şerveţel mototolit folosit
într-un colţ uitat de vreme

am mâzgâlit
cuvinte cu cerneala prelinsă pe cuiul ruginit
într-un colţ uitat de vreme

am împletit
poezii din cuvintele gândurilor
într-un colţ uitat de vreme

am lăsat
poeziile scrise şi nescrise
într-un colţ uitat de vreme.

CHINURI

Mă doare
dragostea de viaţă
a Păsării Pheonix
Ce-o port în suflet.
Mă doare singurătatea
Care mă izolează.
Mă doare trupul
De freamăt şi zbucium.
Mă doare tristeţea
Din ochii oamenilor.

Vreau într-o mare furtunoasă
Ca să mă transform
Să mă arunc
Pe malurile cu nisip fierbinte
Şi stâncile cu creste ascuţite
Şi cu fiecare val care
Se va sparge din mine
Liniştea-n suflet să se aştearnă
Pentru o secundă.

PREZENT

timpul
ne brazdează trupul

mizeria cotidiană
ne tine pe loc

gâdurile noastre
zboară-n direcţii opuse

atingerea ta
un parfum expirat

atingerea mea
o crispare reflexă

totul e haos
regretele nu mai au rost

UN BOB DE NISIP

am murit
un pic
prematur.

sufletul
sangereză
pansându-se singur.

continui
să exist
din ultimul bob
de nisip.

SUFLETUL UNUI PACATOS

Cu negura nopţii
Stau să mă-nvălui.
Cu gânduri frumoase
Încep ca să zbor
Spre ceruri înalte
Cerând ajutor.
Simt cum
Nisipul clepsidrei
Vrea-n vârtej
Să mă prindă.
Timpul înşelător
Din sufletul meu păcătos
Iubirea mea de Dumnezeu
Vrea ca s-o fure
Şi mai apoi,
S-o 'nlocuiască
Cu amăgiri
Şi promisiuni deşarte
Ca să-L reneg,
Să Îl hulesc,
Să Îl urăsc.
Ca judecata mare, dreaptă
În casa morţilor
Să mă trimeată.
Căci nu-I mai mare umilinţa
Decât atunci când…
Dumnezeul sufletului tău
Te dă uitării
Pe vecie
Neamintindu-şi că…
O dat’ a fost
Şi El un trup firav
Ca mine.
Iar eu încerc să am
Măcar o rază de lumină
Care să-mi alunge
Negura sufletului.

FARA IDENTITATE

Stau in globul meu de sticlă
Privesc lumea in jur
Îi observ cum mă privesc
Mă rostogolesc prin lume
Fără să mă pierd în mulţime
Încercând să evit obstacolele
Ca nu cumva, candva
Globul meu de stilcă
Să se ciobească
Iar numerotarea inversă
Spre inexistenţă să înceapă.

AVEM NEVOIE

avem nevoie
de cuvinetele
care nu mai vor să vină
la noi
pentru a fi rostite.

avem nevoie
de liniştea
care s-a îndepărtat
de noi
pentru a mai fi ascultată.

avem nevoie
de sufletul de copil
care s-a născut odată
cu noi.

NELINIŞTI NOCTURNE

Copil fiind visam
La Crai şi la Crăiese.
Că zbor spre cer
Ca un Icar modern,
Ce-ajunge până-n soare şi la stele
Precum un fulg de nea
În adieri de vânturi blânde.
Acum de griji, de gânduri
Mintea-mi este plină.
Încât prea rar mai pot ca să visez,
Dar şi atunci
Zăresc neclar doar printre gene
Valuri spumoase, mari,
Care se sparg de maluri aride sau de stânci,
Cu o forţă imensă care există doar în gând.

GÂNDURI

Dincolo de zori şi sori neatinşi
Albul laptelui stelar nepătat
Visele embrionului nenăscut
Iubiri moleculare nerostite
Doar timpul e singura constantă

NOI

Întinde palmele
Şi ia acest strop de suflet.
Priveşte prin el
Ca printr-un glob de sticlă
Şi-ai să mă vezi
Aşa cum sunt cu-adevărat.
Un ghemotoc de
Sentimente, gânduri, vise, amintiri
Semne ale inimii mele
Şi-ai să-nţelegi
Că tot ce ştiu ca să-ţi ofer
E doar iubire.

DORINŢE

Vreau să visez din nou
Vise frumoase
Cu care să îmi împodobesc gândurile
În fiecare seară

Vreau să trăiesc din nou
Miracolul vieţii
Cu care să renasc din nou
În fiecare primăvară

Nu vreau să simt din nou
Durerea abisului
Cu care am murit pentru a renaşte
În fiecare viaţă.

Etichete: adsum, crăiţa silvana şerbănescu, texte lecturate |

0 comentarii