duminică, 30 septembrie 2007
Poveşti din Archiud (1)
Îmbrăţişarea apusului
Archiudul mileniului III l-am descoperit în primele două zile ale anului bisericesc 2007-2008, adică 1-2 septembrie, la invitaţia prietenei noastre Vârvăruţa-Melania Cuc, scriitoare, om, mamă, soţie şi archiudeancă.
Am fost la Archiud şapte membri ai Cenaclului de Seară, cenaclu literar care, vă reamintim, îşi desfăşoară sesiunile deschise de lucru în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.
Drumul către Archiudul mileniului III a început cu o ploaie toreţială, care, departe de a ne speria, ne-a adus aminte de zicala din popor – că doar mergeam la românii din Archiud – “cele bune să se-adune, cele rele să se spele”. Şi noi ne-am adunat în Piaţa Romană, şi cele rele s-au spălat în urma noastră, şi aşa am plecat curaţi, luminaţi, cu sufletele deschise către un loc luminos, cu oameni frumoşi, un loc mirosind a pită caldă şi a slană lată de-o palmă.
N-o să vă povestim peripeţiile drumului, nici prima întâlnire cu archiudenii, pentru că acestea sunt alte întâmplări.
Astăzi o să vă povestesc despre apusul de soare din Archiud.
În Archiud soarele la chindie e roşu cum numai pruncii după o zi de alergat prin luminişurile pădurilor pot fi în obrajii bucălaţi. La chindie iarba zâmbeşte mângâiată pe frunte de coastele apusului şi aerul e încărcat cu fuioare de lumină căzând grele peste pământ cum peste umerii fetelor cad cosiţele împletite.
Întunericul iese din fântâni – cărări către cealaltă lume – zămislind umbre de zmei şi căpcăuni, pentru noi dulci la privit, dar atât de înfricoşătoare în mintea pruncilor neastâmpăraţi, zburdând ca nişte iezi pe imaş.
În Archiud, teama de întuneric se alungă cu foc.
Întunericul iese din fântâni – cărări către cealaltă lume – zămislind umbre de zmei şi căpcăuni, pentru noi dulci la privit, dar atât de înfricoşătoare în mintea pruncilor neastâmpăraţi, zburdând ca nişte iezi pe imaş.
În Archiud, teama de întuneric se alungă cu foc.
Un foc înalt ca un flăcău vânjos ieşit la horă, un foc dansând şi aruncându-şi pletele spre adâncimile cerului, zvârlind bănuţi fierbinţi spre salbele de stele agăţate la gâtul nopţii.
Archiudul este un loc de poveste, prieteni. Un loc sfânt, de înnoire fericită şi fecundă, un spaţiu de îngemănare între cer, pământ, pălincă şi foc. Iar chintesenţa acestor elemente este archiudeanul. Omul care zăvorându-şi adânc în inimă grija zilei de mâine te ia de mână şi îţi arată cum cresc stejarii pe pieptul dealului, îţi arată biserica, apoi şcoala, ca pe o a doua biserică, îţi pune în faţă un blid cu slană, brânză şi roşii din grădină alături de sfânta pită.
Archiudul este un loc de poveste, prieteni. Un loc sfânt, de înnoire fericită şi fecundă, un spaţiu de îngemănare între cer, pământ, pălincă şi foc. Iar chintesenţa acestor elemente este archiudeanul. Omul care zăvorându-şi adânc în inimă grija zilei de mâine te ia de mână şi îţi arată cum cresc stejarii pe pieptul dealului, îţi arată biserica, apoi şcoala, ca pe o a doua biserică, îţi pune în faţă un blid cu slană, brânză şi roşii din grădină alături de sfânta pită.
Nimeni n-a studiat până acum făptura archiudeanului. Născut între tălpile norilor şi vârful ierbii, archiudeanul îmbină supleţea bradului cu tăria stejarului, este mlădios ca vântul, iute ca lupul tânăr în mişcări, dar aşezat şi cuminte în vorbă ori poveţe.
... Iar archiudeanca, de nu mi-ar fi hărăzit Dumnezeu ardeleancă din Agrij pe lângă casă, păi numai în Archiud mi-aş fi căutat femeie. Zâmbitoare, cu mers uşor legănat, cu fluturi dansând pe umărul stâng, strălucitoare ca roua, înmiresmată ca grâul copt, odihnitoare la privit ca somnul de dimineaţă şi frumoasă de-ţi vine să o sorbi de trei ori din căuşul palmei la fiecare răsărit.
... Iar archiudeanca, de nu mi-ar fi hărăzit Dumnezeu ardeleancă din Agrij pe lângă casă, păi numai în Archiud mi-aş fi căutat femeie. Zâmbitoare, cu mers uşor legănat, cu fluturi dansând pe umărul stâng, strălucitoare ca roua, înmiresmată ca grâul copt, odihnitoare la privit ca somnul de dimineaţă şi frumoasă de-ţi vine să o sorbi de trei ori din căuşul palmei la fiecare răsărit.
În Archiud civilizaţia şi natura, prieteni, nu sunt în contrast ci merg mână în mână dăinuind, apus după apus, de trei milenii şi mai bine. Archiudenii împrumută vigoarea şi frumuseţea naturii care la rândul ei împrumută căldura şi generozitatea oamenilor de aici.
Mulţumim, archiudeni, pentru clipele de fericire trăite alături de voi sub acel minunat asfiţit care a sfinţit prietenia noastră.
Mulţumim, Melania, cosânzeană a Archiudului şi prietenă dragă a Cenaclului de Seară.
Vom mai scrie despre Archiud, dar mai ales, vom mai zâni acolo.
Mulţumim, archiudeni, pentru clipele de fericire trăite alături de voi sub acel minunat asfiţit care a sfinţit prietenia noastră.
Mulţumim, Melania, cosânzeană a Archiudului şi prietenă dragă a Cenaclului de Seară.
Vom mai scrie despre Archiud, dar mai ales, vom mai zâni acolo.
Et in Archiudia ego.
Ioan Gabriel Puşcă - Lupişor
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu