Stagiunea 2007-2008 a lucrărilor Cenaclului de Seară, Bucureşti, cenaclu care îşi desfăşoară activitatea în Muzeul Naţional al Literaturii Române, prin bunăvoinţa conducerii acestui lăcaş de cultură, a fost deschisă, de poetul Alexandru Ciocioi, membru al cenaclului.

Încă mai avem, şi tare ne bucură acest lucru, poeţi de valoare, poeţi cu scriere aleasă, scriere nu doar trecută prin filtrele autocenzurii, ci adusă la nivelul unui angrenaj metaforic firesc, plin de înţelesuri, autori ai unei poezii care depăşeşte net simplificările cu trimiteri sinestezice din literatura actuală. Mai avem poeţi care nu pot fi atinşi de zeflemeaua fragilă de cafenea cu care unii încearcă să-şi ridice numele într-o literatură în care editurile – unele, nu toate – au înlocuit coloana vertebrală, cu una financiară.

Printre aceşti poeţi care – imediat ce scrisul românesc va prinde iarăşi culoare în obraji, redevenind harnic şi fertil – vor fi recunoscuţi ca valoare autentică, se numără şi poetul Alexandru Ciocioi.

Îndrăgostit de metaforă şi de datină, cu un discurs poetic închegat, rotund, poetul Al. Ciocioi este, aşa cum ne-a obişnuit, curajos şi deloc făţarnic. Într-o lume axată pe indiferenţă şi lipsită de curiozitate temeinică, într-o lume marcată de oboseala informatică şi căutând desfătări uşoare, vulgare, în această lume, poezia lui Alexandru Ciocioi este o nucă plină, viguroasă, pentru mulţi greu de spart. Dezlipindu-şi fruntea de pământ, poezia lui Alexandru Ciocioi îşi împlineşte datoria pe care autorul i-a hărăzit-o: aceea de a limpezi şi curăţa puţin, prin jocul ei de sensuri, ceaţa şi hăţişurile în care se zbat mai tinerii noştri confraţi de scris.

Prezentarea celor trei volume de poezii pe care Alexandru Ciocioi le-a publicat până acum, a fost făcută de scriitorul Ioan Raţiu, conducător al cenaclului partener Orpheon.

Ioan Raţiu a subliniat faptul că poetul Alexandru Ciocioi este un vitregit al literaturii române, nefiind menţionat în nici o istorie a literaturii, deşi este un poet cu care ne mândrim că suntem contemporani.

Tot ceea ce scrie poetul pare a fi pus în slujba cuvântului. Reperul fundamental al simţirii sale este datina, el făcând întotdeauna referire la tradiţie şi la valorile fundamentale ale simţirii româneşti.

„Alexandru Ciocioi – spune scriitorul Ioan Raţiu – are personalitatea unui poet remarcabil pe care vrem să îl sprijinim cu tot ce putem pt a-l aşeza acolo unde este locul.”

Apoi, cu emoţie în glas, pe fundalul acordurilor discrete ale chitarei lui Florin Polac, greieraşul cenaclului, Alexandru Ciocioi a dat citire unui grupaj de 11 texte, care fac parte dintr-un al patrulea volum, în pregătire.

Partea de critică literară a fost începută de scriitorul Florin Iordache, care îl consideră pe Alexandru Ciocioi un poet remarcabil, poate printre cei mai interesanţi în viaţă. Alexandru Ciocioi este recunoscut ca un discipol şi bun prieten al regretatului profesor Valeriu Filimon.

În textele prezentate de Alexandru Ciocioi se aduc în faţa auditoriului forme cristalizate dens de poezie.

Poemul în proză ‚Datina’ are o cadenţă a cuvintelor, pe care oricum ai citi-o, nu poate să nu te ducă la adevărata poezie.

Alexandru Ciocioi trăieşte în vremea lui Nichita Stănescu, Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor. Toţi au fost încadraţi în structurile cetăţii. Alexandru Ciocioi, nu. Osanalele care i se vor ridica, vor fi poate dincolo de viaţă. El n-a umblat după recunoaştere în timpul vieţii, iar dintre cei enumeraţi mai sus doar Nichita Stănescu a câştigat cursa cu timpul, ceilalţi doi nu au fost în stare să se cristalizeze, aşa cum se cristalizează de exemplu, acum, opera lui Alexandru Ciocioi. Poeţii adevăraţi câştigă în general lupta cu timpul. Sarcina cenacliştilor este ca scrierile acestora să fie păstrate şi transmise generaţiilor viitoare pentru că trăim într-un timp de libertate, care nu mai permite închiderea gurilor poeţilor.

Conu Marius îşi începe discurul pornind de la funcţia de „aed” a poetului. Poetul, spre deosebire de prozator, jurnalist, inginer, este un aed care nu face altceva decât să transmită printr-o sumă de simboluri, semne, etc un mesaj. Acesta se obţine prin tehnica ubicuităţii, în speţă cuvântul trebuie să exprime altceva decât sensul său de bază.

Textele lui Alexandru Ciocioi sunt ermetice. Pentru Conu Marius pot însemna altceva decât ceea ce voia să transmită poetul ca mesaj. Înţelesurile poeziei lui Alexandru Ciocioi sunt conotative nu denotative, dar, se întreabă vorbitorul, până unde merge conotaţia? Marius crede că lipseşte tehnica sincerităţii, probabil din cauza unor reveniri prea dese şi a prea multor intervenţii asupra textului. În plus toate finalurile sunt de tip ‚dixit’, ceea ce reprezintă o mentalitate de tip vinovat. Imaginea tatălui, repetată, duce cu gândul la o posibilă angoasă.

Autorul are metafore şi paradoxuri reuşite, dar care se erodează, se pierd tinzând să devină simboluri în care poetul se regăseşte.

Incitat de părerile lui Conu Marius, Gabi Mirea, membru al cenaclului Orpheon, atacă în forţă discursul poetic al lui Alexandru Ciocioi, găsind în el fraze antipoetice, elemente de legătură şi atributive supărătoare la auz. Prezenţa unei retorici de tip vechi în poezie îl deranjează pe vorbitor întrucât nu se apropie de retorica folosită în ziua de azi, care este mai aproape de real. Gabi Mirea îi reproşează lui Alexandru Ciocioi că nu este nici minimalist, nici suprarealist, ci are o poetică desuetă, de gen şaptezecist, dar găseşte totuşi fragmente de poezie adevărată, din păcate doar fragmente şi nu poezii întregi.

Sunt remarcate creaţiile ‚În ochiul meu’ şi ‚Uşa’. Tehnica de dixit este trecută la elemente negative, alături de întrebări dificile puse de obiecte, sau răspunsurile deja sugerate din finaluri. Mirea crede că Alexandru Ciocioi poate veni şi cu poeme mai bune decât ce a prezentat acum, şi cu toate că nu i se pare productivă direcţia poemelor în proză, crede că a venit momentul ca autorul să schimbe anumite registre, să vină cu elemente noi.

Anne Marie Bejliu, impresionată de ultimele versuri din poezia ‚În ochiul meu’, sugerează că Mâna e primul semn că vrei să cunoşti pe cineva, e modalitatea prin care transmiţi cuiva ceva. Este un univers al cunoaşterii. Fiecare text al poetului Alexandru Ciocioi, spune AnMar, doare profund pentru că în el este foarte multă realitate, crudă realitate, defineşte visurile dar le şi distruge automat. Fiecare text miroase a suflet ars, a gând ucigând visul. Ea trăieşte fiecare text al lui Alexandru atunci când îl citeşte. Pentru ea poetul are imagini care îi trezesc dorinţa de a trece puţin dincolo de cotidian, de nivelul obişnuit al tuturor în dialoguri, dincolo de superficialitate. Imaginile sunt cutremurătoare, dacă încercăm să privim dincolo de cuvintele obişnuite utilizate şi să înţelegem imaginea în ansamblu.

Andreei Grindeanu i se pare că poeziile nu reuşesc să te scoată din cotidian, nu reuşesc să te facă să crezi în ele, nu creează ceva cu înţeles şi în care să creadă. Nu au un mesaj coerent. Sunt prea multe idei pe cm pătrat de cuvânt. Se pierde claritatea. Pe ea ca cititor nu o duc nicăieri. Andreea ne spune că poemul „Visul” are o notă pesimistă la final care te aduce în realitate, ca trezirea după un vis.

Remarcă o trecere de la profan la sacralitate, care îi place, dar nu se împacă deloc cu ideea că poemele în proză se termină brusc.

A existat şi cineva care nu a găsit mesajul şi nici nu a prins exact ceea ce poetul vrea să transmită. Tocmai am numit-o pe Grigorasi Cătălina.

Dragă prietenă, când te-ai născut nu ştiai nici să vorbeşti nici să mergi, ai învăţat în timp.

Cu puţină răbdare şi un pic de perseverenţă vei reuşi să înţelegi această minunată, devoratoare lume a literelor.

Anca-Eliza Constantin a fost plăcut impresionată de forţa poemelor lui Alexandru Ciocioi. I-au plăcut majoritatea lucrărilor prezentate, deşi a găsit în câteva locuri cuvinte care forţau metrica versului.

Mircea Coroş, remarcă în opiniile de până acum o tendinţă de a ‚demonta’ poeziile puse în discuţie ca pe nişte jucării, pentru a le descoperi mecanismul interior şi crede această atitudine nu se potriveşte deloc textelor aduse în atenţia noastră de către Alexandru Ciocioi. Consideră că poetul s-a topit în toate aceste texte, el poate fi regăsit în ele. Din câteva texte putem vedea o întreagă tragedie a unei vieţi, cu împliniri, cu dezamăgiri, o întreagă viaţă. Nu se poate, lovindu-se de o astfel de poezie, o inimă de om să nu vibreze.

Al Bănulescu îi dă dreptate antevorbitorului – o dreptate divină, ba chiar infernală, spune el – în a nu desfiinţa farmecul textelor. El vede în Alexandru Ciocioi un Poet cu majuscule.

Mălin Stan, un tânăr de 19 ani, proaspăt venit în Cenaclul de Seară, consideră că a auzit motive deja folosite şi influenţe din mai mulţi poeţi.

Poezia este bună, mai ales că are fragmentări, care rezultă – după părerea vorbitorului – din inspiraţie. Tânărul este contrariat de faptul că poetul, ajuns la o anumită vârstă şi o vastă experienţă nu este arhicunoscut.

Remarcă faptul că poeziile lui Alexandru Ciocioi lasă cititorul în dilemă, creând o stare de meditaţie după lectură.

O surpriză frumoasă pentru Cenaclul de Seară, a fost prezenţa în Rotondă a pictorului Gabriel Alexandrescu, vechi şi bun prieten al nostru, membru fondator al cenaclului.

Gabi a găsit, bineînţeles imagini care ţin de pictură în poezia lui Alexandru Ciocioi, şi s-a arătat plăcut impresionat de valorile pe care le apără şi promovează poetul. A remarcat ca deosebit de plastice poemele în proză ‚Căluşarul’ şi ‚Datina’.

Ioan Raţiu, aşa cum ne-a obişnuit, face câteva aprecieri cu caracter general despre poezie şi actul de cultură în general, pentru a se apropia apoi de esenţa textelor citite.

El consideră că Aexandru Ciocioi, prin pildele literare lecturate ne-a pus în postura de a vizualiza prin cuvânt, deschizând o poartă pentru simţire, făcându-se ecoul unui părinte absent când ‚visul se rupe-n surcele’. Dar poetul încă mai întreabă dacă uşa (poarta) e întreagă. Poetul face încă o dată o demonstraţie poetică de consecvenţă, şi măiestrie în a rotunji poemul. În final doreşte fiecăruia dintre cei prezenţi să ajungă la acea stare poetică la care Alexandru Ciocioi a reuşit deja să ajungă.

După zbaterile şi dezbaterile pe marginea lecturii, Alexandru Ciocioi, mulţumeşte celor prezenţi pentru intervenţii şi celor ce au fost sinceri cu le mulţumeşte de două ori. Răspunde unora dintre combatanţi, face o scurtă trecere în revistă a activităţii sale literare şi a celor ce i-au apreciat de-a lungul timpului scriitura, declarând în încheiere:

„Poezia pentru mine rămâne o iubire pe care nu pot s-o dau sau s-o împart cu alţii la o masă. Mi-am creat un univers al meu. Sunt mândru de ceea ce sunt.”

Şi noi suntem mândrii că îţi suntem contemporani şi că ne eşti alături, domnule poet Alexandru Ciocioi.


În Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române vă aşteptăm din nou cu drag pe data de 13 octombrie, la următoarea sesiune de lucru a Cenaclului de Seară!



Ioan Gabriel Puşcă – Lupişor