Citeam undeva că un fapt fără importanţă majoră, un gest, o poezie, un îndemn, poate schimba radical drumul unei vieţi. O poezie citită în copilărie poate descoperi intrarea pe drumul scrisului sau – cazul de faţă – aprecierea pozitivă făcută de un amic poate avea o influenţă directă asupra viitoarei „aplecări” scriitoriceşti a unui om.

George Tei este un poet de modă veche, un om care îşi respectă cuvântul dat, care deşi nu a absolvit facultăţi de profil, poate vorbi despre literatură liber dar mai ales face literatură Firesc!

Firescul, această realitate atotstăpânitoare se simte în poemul georgeteian la fiecare respiraţie. Poetul, imagist ca exprimare, dovedeşte un talent nativ în realizarea tablourilor sale lirice. Conotaţiile cuvintelor utilizate ca materie primă dovedeşte că meritele şcolilor pălesc adeseori în faţa imaginaţiei şi a talentului.

George Tei nu generează şi nici nu soluţionează confilicte în poezia sa, ci ca un actor, trudeşte migălos pentru a studia o clipă din fiinţarea lui, a iubitei sale, a decorului familiar poetului.
Interesant este că la această sesiune deschisă a Cenaclului de Seară George Tei a prezentat un top de lucrări care sunt majoritatea acrostihuri – lucru nesesizat de vorbitori deoarece imaginile şi metaforele au deschis o polemică fluidă şi punctată de idei bine conturate.

George Tei este un poet de referinţă al începutului de mileniu, este actual şi firesc, un artizan al poeziei cu formă fixă, versul său este lipsit de ascunzişuri tăioase dar sănătos ca imagine şi lirism.

Mircea Coroş a citit patru rondeluri în cenaclu şi ne bucură să observăm că şi el coseşte bine otava poeziei. Spre deosebire de Tei, care scrie un vers curgător şi muzical, cu tonuri grave, Mircea Coroş joacă o sârbă poetică, în care de multe ori ştirbeşte măsura versului, împiedicând cadenţa, pentru a obţine efectul dorit. Cerebral, calculat, Mircea Coroş urmăreşte mai mult latura moralizatoare a poeziei decât nuanţele ei lirice.

Mare parte din ideile exprimate aici le veţi regăsi şi mai jos, în comentariile făcute de membrii celor două cenacluri literare partenere Orpheon şi Cenaclul de Seară.

Şirul comentariilor este deschis de Florin Iordache, care îl cunoaşte pe George Tei de peste 20 de ani, din diferite cenacluri literare pe care le frecventau amândoi. Profesorul Ion Rotaru era uimit de capacităţile lui George Tei. Silviu Stănculescu i-a recitat rondeluri la prima vedere la Sala Dalles. George Tei este un poet realizat; când e vorba de poezie diplomele au prea puţină importanţă. Nici Caragiale nu avea patalamale. Totuşi, încercările de trecere în vers alb ale lui George Tei nu i se par prea reuşite lui Florin Iordache, considerând că nu i se potrivesc.

Ioan Raţiu, intrigat fiind – dar nu în sens rău – de schimbarea pe care o constată în maniera de a scrie a lui George Tei, îl contrazice pe antevorbitor, susţinând că faptul de a fi cunoscut şi catalogat într-un anumit stil atrage riscuri atunci când deschizi alte pârghii literare. Chiar dacă s-a schimbat modalitatea de exprimare, nu se ştirbeşte cu nimic mesajul. George Tei face din versificaţie ceva firesc, nicidecum forţat. Nu ştim cât trudeşte poetul pentru a ajunge la acest rafinament, dar totul pare firesc, nu ai ce să-i reproşezi.

În ce îl priveşte pe Mircea Coroş, Ioan Raţiu remarcă nota de ironie din versurile sale. Guguştiucii sunt ca un blazon, ce poate fi atribuit felului de a scrie a lui Mircea Coroş. Saltul pe care îl face de la glumeţ spre gravitate şi probleme arzătoare e ca un fel de a sugera. Mircea Coroş este pe un drum bun, mergând în direcţia virtuozităţii în poezia cu formă fixă.

Conu Marius se referă în primă instanţă la poezia lui Mircea Coroş, pe care o consideră ca aflându-se la nivelul de epigramă. Din punct de vedere al prozodiei este doar o joacă de cuvinte care nu are nimic profund.

În ce-l priveşte pe George Tei, Conu e de părere că are o poezie impersonală, care nu transmite un mesaj, implicarea autorului părând a se pierde undeva pe drum, probabil în tehnică, făcând cititorul să nu se simtă aproape de autor. Apreciază totuşi rimele lui George, şi talentul acestuia pentru versificaţie, chiar dacă remarcă şi unele cuvinte ce par artificial plasate, doar de dragul rimei. Uneori textul tinde să devină prea discursiv, prea ancorat. Îşi pune problema: unde se situează poetul în raport cu textul? Vrea să transmită ceva sau să-şi ducă cititorul într-o filosofie? Intenţia pare metafizică, dar realizarea este prea palpabilă, prea actuală. Mesajul scapă pe parcurs printre degete. Poeziile ce vor să atingă versul alb se salvează de la a deveni proză prin fulguraţii lirice. Prin exerciţiu, chiar dacă la început se simte artificialitatea, uşor uşor se formează spiritul liric, ajungându-se să se rezoneze la nivel mai înalt cu materia numită cuvânt.

Bordeianu Titus Constantin – membru al Uniunii Epigramiştilor – venit pentru prima dată printre noi, este plăcut surprins de poeziile citite şi se bucură că mai există în ziua de azi un loc pentru poezia în formă fixă. El vede la George Tei o poezie a ideilor, mult elaborată. Crede că poetul ar câştiga în profunzime dacă ar insista mai mult pe temele grave ale cunoscutului din trecut şi necunoscutului din viitor.

La Mircea Coroş găseşte ca interesantă încercarea de a da o tentă umoristică poemelor şi îi recomandă acestuia să scrie epigrame şi să participe la cenaclul epigramiştilor.

Adina Stoicescu îi spune poetului să nu renunţe la drumul pe care a pornit cu versul alb, fiind convinsă că şi în această direcţie talentul lui George Tei îşi va găsi aşezarea firească.

Al Bănulescu îl consideră pe George Tei un poet meditativ şi reflexiv, de mare calibru. În textele sale se găsesc întrebări dure, uneori fără răspuns, pe care poetul, trecând prin viaţă şi le-a pus fără odihnă.

În final George Tei, cu modestia care îl caracterizează, declară că nu se consideră poet dar este mulţumit că el ca „amărăştean” s-a ridicat la nivelul la care a ajuns.

Dacă ar fi după mine, aş face o şcoală, un loc în care să se întâlnească cei care ar dori să înveţe să scrie în formă fixă, iar pe George Tei l-aş pune lector.

Vă aşteptăm cu drag în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române pe data de 20 octombrie, la următoarea sesiune de lucru a Cenaclului de Seară!