duminică, 22 iulie 2007
Adina Stoicescu
Sistem de referinţă
Din gândul meu înalt
pe dorul meu adânc în prelungire
îmi fac o axă vertebrală
cu două sensuri positive, de iubire,
ca două braţe-ntinse vertical a-mbrăţişare
- pentru strămoşi şi pentru lumea viitoare.
Prin punctul lor de întâlnire
orizontal ţin braţele deschise
pe care-mi răstignesc singurătatea
şi nopţile fără de vise.
Din când în când mai las o lacrimă să cadă
peste abscisa ce atârnă greu.
Trecând prin apă verticala de lumină
în inimă-mi răsare-un curcubeu.
În somn
lui Moş Ene
În vis ştiu tot,
mi-aduc aminte tot
Acoperă, mamă oglinda aia cu ceva,
te implor,
că mi se uită sufletul la mine
şi mă orbeşte de-mi dau lacrimile.
Ajută-mă să mă trezesc!
Despre îngeri
Care îngeri, omule?
Care îngeri?
N-am mai văzut un înger adevărat
de pe vremea când trăia bunica...
Ei da, pe vremea aceea
îngerii umblau în vârful degetelor
să nu ne distragă atenţia
de la poveştile ei,
ba chiar îşi ţineau răsuflarea
să nu piardă nici ei vreun cuvânt.
Ai să zici acum “care bunică”?
Cum care, aia unică,
i-am pus doar un “b” înainte
ca o candelă
să vadă toţi cât era de bună.
Atunci a venit îngerul
şi-a luat-o cu aripa de braţ, de stângul,
să fie mai aproape
de centrul ei de greutate
cu limbă de clopot...
şi-au plecat împreună...
de-atunci, de câte ori aud un fâlfâit de aripi
mă uit în toate părţile
doar, doar îl mai văd...
nu, nu pe ea, că mi-am pierdut
perechea de urechi pentru poveşti,
nici candele nu cred să mai am prin cămară,
dar mai am în portmoneu o iconiţă,
pe înger vreau eu să-l văd.
Păi nu-ţi spuneam eu - care înger?
M-au trimis pe mine.
Îngerii nu mai sunt la modă.
Azi nici în Valea Plângerii
nu se mai poartă îngerii.
Buzunarul de la piept
Nici nu ştiu când mi s-a rupt
buzunarul de la piept,
acela din interior,
cu actul de identitate.
Oricum nu cred
că de prea multă greutate
- doar oamenii care mi-au dat nume,
oamenii pe care-i iubesc
nu atârnă, mai degrabă plutesc.
Poate de prea multe mărunţişuri
înghesuite fără rost
de nu-mi mai dau ghes
lucrurile importante.
Mama nu-mi mai coase demult
buzunarele, doar am crescut.
Şi la urma urmei, m-a-nvăţat să cos.
Am şi-ncercat să fac asta
cu-n fir de lacrimi, dar n-a ţinut.
Acum l-am prins de siguranţă
cu-n zâmbet metalic, înţepenit.
Sper să mai ţină o vreme
să nu rămân cu buzunarul gol
până găsesc firul de sânge potrivit.
La drum!
Maşina timpului e trasă la scară.
Dă-mi mâna, să nu pierdem şansa,
e poate pentru ultima oară.
Ţine-ţi ochii închişi numai pe dinafară.
Să nu luăm cu noi nici o amintire
doar câteva gânduri cu piele subţire
şi-un număr de aur de pietre de bază
pentru purificarea apei din oază.
A noastră-i doar sticla, în formă de 8
- nisipul e-al lui, ni-l dă pentru apă pe tot.
Hai, vino să-ţi prind
a 13-a pereche de coaste
– braţele mele,
centură de siguranţă peste inimă.
Vom merge cu viteza iubirii –
ţine sticla culcată –
Godot ne aşteaptă.
În bătaia timpului
mă ard pe dinăuntru cioburi de lumină
sfărâmată în mii de culori nefireşti
o harababura cromatică
îmi curge prin vene
sufletul tău
mă doare
disipat reumatic în oase
cu dinţii încleştaţi
să n-aud ţiuitul secundelor
mă încăpăţânez să sculptez
cu sângele gol
speranţe în pietrele de pe inimă
Vârstele soarelui
hai să vorbim
despre vârstele soarelui
să ne-amintim
cuvintele roşii răsărind
odată cu el,
înălţându-se uşor
să ne-amintim
cum hrăneam cu jăraticul lor
herghelia de sfere
ce ne zvâcneau nebuneşte-n artere
să vorbim
de punctele căprui
cu suflet de miere
definindu-ne drumul
în amiaza cea mare
când curgeam în şuvoi,
cu care inimile noastre,
oricât de albastre,
rămân coliniare
hai să vorbim
despre numere prime
dar mai ales să vorbim despre doi...
ah, violetă se-apropie seara,
te uiţi cu spaimă de moarte la ceas...
hai, în secunda care ne-a rămas,
să păstrăm un moment de reculegere
despre noi
Podul de piatră
podul de piatră s-a dărâmat...
piatră lângă piatră,
tăcerile se-adună peste inima mea
bătaia ei răzbate tot mai surdă
prin noapte
cercul de aur s-a rupt
într-o parte
... a venit apa şi l-a luat...
cu fiecare fir de nisip
eşti tot mai departe
să minţi e uşor,
să taci e uşor,
dar vine o vreme
a ruperii apelor mute
când minciunile şi tăcerile dor
eu încă mai şoptesc fără vlagă
... să facem altul pe râu în jos...
dar scâncetul meu trece
ca un abur prin tine
nimic nu va fi cum a fost
eu mâine
voi fi un munte în zori
când strigătul tău va ajunge la mine
...altul mai trainic şi mai frumos
nu există.
Bunăoară, acum
păşesc în vârful buzelor
pe podul palmei tale stângi.
Prin înserarea ce se lasă,
pe sub bariera cuvintelor,
mă strecor spre casă.
Dispunem
de mijloace diferite de exprimare:
tu eşti stăpânul absolut
al verbelor de fier
- sub greutatea întâmplărilor
transpiri prin capilare,
eu sunt regina substantivelor
şi adjectivelor de sare.
Câteodată, bunăoară acum,
vine peste noi anotimpul tăcerii
şi uităm să ne mai ţinem de pleoape.
Atunci, după cum se învârte
caruselul durerii,
ne simţim unul departe
celălalt mai aproape
de-un capăt de drum.
Până trece,
eu, m-am încărcat cu răbdare,
tu, ia cu tine
la marginea lumii concrete
- poliţă de asigurare de iubire -
o parte din sufletul meu
care are
un număr impar de petale
de margarete.
Insomnie
în nopţile albite de lună
sau de dor
cu mâna dreaptă încerc să stăpânesc
gândurile ce-mi bat darabana în tâmple
în mâna stângă ţin un măr
din care muşc până la sânge
când inima mea face
mişcări sacadate
ghiftuită cu singurătate.
O Lacrimă
Ascultă...
Clopotul timpului
răsună-n cuvinte...
Fixează cu un cui momentul
spre-al ţine veşnic minte.
Lumina ce-ţi învie în ochi
e timp...
E timp suspendat în cuie
pe sufletul meu
- e timp-Dumnezeu.
Şi lacrima e timp,
mai ales lacrima e timp
- timp viu, dureros,
niciodată pierdut,
timp sfârşit,
timp început,
timp cădere,
timp apogeu.
E timp de dinainte de lume,
timp de dinainte de timp.
Lacrima l-a creat pe Dumnezeu.
Texte lecturate in Cenaclul de seara din 28.07.2007
Din gândul meu înalt
pe dorul meu adânc în prelungire
îmi fac o axă vertebrală
cu două sensuri positive, de iubire,
ca două braţe-ntinse vertical a-mbrăţişare
- pentru strămoşi şi pentru lumea viitoare.
Prin punctul lor de întâlnire
orizontal ţin braţele deschise
pe care-mi răstignesc singurătatea
şi nopţile fără de vise.
Din când în când mai las o lacrimă să cadă
peste abscisa ce atârnă greu.
Trecând prin apă verticala de lumină
în inimă-mi răsare-un curcubeu.
În somn
lui Moş Ene
În vis ştiu tot,
mi-aduc aminte tot
Acoperă, mamă oglinda aia cu ceva,
te implor,
că mi se uită sufletul la mine
şi mă orbeşte de-mi dau lacrimile.
Ajută-mă să mă trezesc!
Despre îngeri
Care îngeri, omule?
Care îngeri?
N-am mai văzut un înger adevărat
de pe vremea când trăia bunica...
Ei da, pe vremea aceea
îngerii umblau în vârful degetelor
să nu ne distragă atenţia
de la poveştile ei,
ba chiar îşi ţineau răsuflarea
să nu piardă nici ei vreun cuvânt.
Ai să zici acum “care bunică”?
Cum care, aia unică,
i-am pus doar un “b” înainte
ca o candelă
să vadă toţi cât era de bună.
Atunci a venit îngerul
şi-a luat-o cu aripa de braţ, de stângul,
să fie mai aproape
de centrul ei de greutate
cu limbă de clopot...
şi-au plecat împreună...
de-atunci, de câte ori aud un fâlfâit de aripi
mă uit în toate părţile
doar, doar îl mai văd...
nu, nu pe ea, că mi-am pierdut
perechea de urechi pentru poveşti,
nici candele nu cred să mai am prin cămară,
dar mai am în portmoneu o iconiţă,
pe înger vreau eu să-l văd.
Păi nu-ţi spuneam eu - care înger?
M-au trimis pe mine.
Îngerii nu mai sunt la modă.
Azi nici în Valea Plângerii
nu se mai poartă îngerii.
Buzunarul de la piept
Nici nu ştiu când mi s-a rupt
buzunarul de la piept,
acela din interior,
cu actul de identitate.
Oricum nu cred
că de prea multă greutate
- doar oamenii care mi-au dat nume,
oamenii pe care-i iubesc
nu atârnă, mai degrabă plutesc.
Poate de prea multe mărunţişuri
înghesuite fără rost
de nu-mi mai dau ghes
lucrurile importante.
Mama nu-mi mai coase demult
buzunarele, doar am crescut.
Şi la urma urmei, m-a-nvăţat să cos.
Am şi-ncercat să fac asta
cu-n fir de lacrimi, dar n-a ţinut.
Acum l-am prins de siguranţă
cu-n zâmbet metalic, înţepenit.
Sper să mai ţină o vreme
să nu rămân cu buzunarul gol
până găsesc firul de sânge potrivit.
La drum!
Maşina timpului e trasă la scară.
Dă-mi mâna, să nu pierdem şansa,
e poate pentru ultima oară.
Ţine-ţi ochii închişi numai pe dinafară.
Să nu luăm cu noi nici o amintire
doar câteva gânduri cu piele subţire
şi-un număr de aur de pietre de bază
pentru purificarea apei din oază.
A noastră-i doar sticla, în formă de 8
- nisipul e-al lui, ni-l dă pentru apă pe tot.
Hai, vino să-ţi prind
a 13-a pereche de coaste
– braţele mele,
centură de siguranţă peste inimă.
Vom merge cu viteza iubirii –
ţine sticla culcată –
Godot ne aşteaptă.
În bătaia timpului
mă ard pe dinăuntru cioburi de lumină
sfărâmată în mii de culori nefireşti
o harababura cromatică
îmi curge prin vene
sufletul tău
mă doare
disipat reumatic în oase
cu dinţii încleştaţi
să n-aud ţiuitul secundelor
mă încăpăţânez să sculptez
cu sângele gol
speranţe în pietrele de pe inimă
Vârstele soarelui
hai să vorbim
despre vârstele soarelui
să ne-amintim
cuvintele roşii răsărind
odată cu el,
înălţându-se uşor
să ne-amintim
cum hrăneam cu jăraticul lor
herghelia de sfere
ce ne zvâcneau nebuneşte-n artere
să vorbim
de punctele căprui
cu suflet de miere
definindu-ne drumul
în amiaza cea mare
când curgeam în şuvoi,
cu care inimile noastre,
oricât de albastre,
rămân coliniare
hai să vorbim
despre numere prime
dar mai ales să vorbim despre doi...
ah, violetă se-apropie seara,
te uiţi cu spaimă de moarte la ceas...
hai, în secunda care ne-a rămas,
să păstrăm un moment de reculegere
despre noi
Podul de piatră
podul de piatră s-a dărâmat...
piatră lângă piatră,
tăcerile se-adună peste inima mea
bătaia ei răzbate tot mai surdă
prin noapte
cercul de aur s-a rupt
într-o parte
... a venit apa şi l-a luat...
cu fiecare fir de nisip
eşti tot mai departe
să minţi e uşor,
să taci e uşor,
dar vine o vreme
a ruperii apelor mute
când minciunile şi tăcerile dor
eu încă mai şoptesc fără vlagă
... să facem altul pe râu în jos...
dar scâncetul meu trece
ca un abur prin tine
nimic nu va fi cum a fost
eu mâine
voi fi un munte în zori
când strigătul tău va ajunge la mine
...altul mai trainic şi mai frumos
nu există.
Bunăoară, acum
păşesc în vârful buzelor
pe podul palmei tale stângi.
Prin înserarea ce se lasă,
pe sub bariera cuvintelor,
mă strecor spre casă.
Dispunem
de mijloace diferite de exprimare:
tu eşti stăpânul absolut
al verbelor de fier
- sub greutatea întâmplărilor
transpiri prin capilare,
eu sunt regina substantivelor
şi adjectivelor de sare.
Câteodată, bunăoară acum,
vine peste noi anotimpul tăcerii
şi uităm să ne mai ţinem de pleoape.
Atunci, după cum se învârte
caruselul durerii,
ne simţim unul departe
celălalt mai aproape
de-un capăt de drum.
Până trece,
eu, m-am încărcat cu răbdare,
tu, ia cu tine
la marginea lumii concrete
- poliţă de asigurare de iubire -
o parte din sufletul meu
care are
un număr impar de petale
de margarete.
Insomnie
în nopţile albite de lună
sau de dor
cu mâna dreaptă încerc să stăpânesc
gândurile ce-mi bat darabana în tâmple
în mâna stângă ţin un măr
din care muşc până la sânge
când inima mea face
mişcări sacadate
ghiftuită cu singurătate.
O Lacrimă
Ascultă...
Clopotul timpului
răsună-n cuvinte...
Fixează cu un cui momentul
spre-al ţine veşnic minte.
Lumina ce-ţi învie în ochi
e timp...
E timp suspendat în cuie
pe sufletul meu
- e timp-Dumnezeu.
Şi lacrima e timp,
mai ales lacrima e timp
- timp viu, dureros,
niciodată pierdut,
timp sfârşit,
timp început,
timp cădere,
timp apogeu.
E timp de dinainte de lume,
timp de dinainte de timp.
Lacrima l-a creat pe Dumnezeu.
Texte lecturate in Cenaclul de seara din 28.07.2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Insignă Facebook ADSUM
Facebook Badge CDS
Facebook Badge Revista ZIP
Va recomandam:
Arhivă blog
-
►
2010
(41)
- ► septembrie (2)
-
►
2009
(38)
- ► septembrie (4)
-
►
2008
(35)
- ► septembrie (1)
-
▼
2007
(70)
- ► septembrie (3)
-
▼
iulie
(15)
- Cenaclul de Seară în imagini
- Cronica Cenaclului de Seară
- Miralia
- Alt fel de cronică
- Lansare de carte
- Lansare de carte - invitaţie
- Invitatie la Cenaclul de Seară
- Cronica Cenaclului de Seară
- Adina Stoicescu
- Invitatie la Cenaclul de Seară
- Cronica Cenaclului de Seară
- Petre Flueraşu
- Invitatie la Cenaclul de Seară
- Cronica Cenaclului de Seară
- Anne Marie Bejliu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu