Sâmbăta aceasta Miralia, venită din Galaţi şi din Vulcanul de poezie , la îndemnul şi încurajarea Violetei Stika, s-a dovedit a fi o prezenţă deosebită, atât prin atitudine cât şi prin lectura pe care ne-a oferit-o. Fire delicată şi totodată deosebit de modestă, Miralia nu consideră că poeziile ei sunt demne de a apărea pe suport hârtie. A venit la cenaclu direct din mediul virtual.

Dar ceea ce ne-a citit, şi felul în care ne-a citit, ne-a dezvăluit un talent bine conturat şi un condei deloc tremurător.

Sper că şi opiniile celor prezenţi, pe care încerc să le redau cât mai fidel în cele ce urmează, vă vor convinge de acest lucru.

Prietena invitatei noastre, Violeta Stika, a început şirul opiniilor asupra poemelor în proză citite, comparând poemele Miraliei cu nişte gânduri ţesute pe marginea unui drum. Violeta vede în Miralia o cenuşăreasă care îşi caută ea însăşi condurii. Miralia, folosind metafore paradoxale, aduce un elogiu timpului, sare peste clipă căutând miraje în cele mai elementare lucruri terestre, cum ar fi busuiocul. Ea caută un alt timp, nu e de acord cu timpul pe care îl trăieşte.

Petre Flueraşu, începe în mod surprinzător declarând că i-a plăcut primul vers: ‘E atât de întuneric acum’. Dar atât. Pe urmă trece la obişnuita şarjă de atacuri, mai mult sau mai puţin pe text, mai mult sau mai puţin pertinente. Ca de obicei, după părerea lui Petre, titlurile în general nu se potrivesc, există multe exprimări greoaie, multe clişee. Are foarte multe imagini şi automat asta implică şi clişee. Versurile i se par lui Petre Flueraşu foarte lungi, generând o poezie discursivă, cu prea multe imagini concentrate în câteva versuri.

Conform aprecierii vorbitorului, poeta foloseşte cuvinte grele care nu fac bine poemelor.
Petre declară că el nu are răbdare să ducă la final poezii mai scurte, dar’mite unele aşa lungi. În plus, deoarece sunt poeme triste, în stil apocaliptic, nu te fac să citeşti în continuare, ori Petre crede că nu e bine să întristezi cititorul. În poezie trebuie să impresionezi prin imagini, dar din prea multe tablouri bune puse la un loc, se pierde mesajul, ajungându-se la finaluri slabe.

Petre o sfătuieşte pe Miralia să mai lucreze poemele, indicându-i ca unealtă foarfeca. Îi recomandă să taie din lungimea poemului, să renunţe la gerunzii şi participii, la preţiozităţi şi la romantismul desuet.

Pe Conu Marius poemele Miraliei îl duc cu gândul la Andre Gide, dar cu toate acestea le consideră departe de a fi poeme în proză. După părerea sa textele sunt foarte lucrate. Mult prea lucrate. Imens de lucrate. Fără îndoială, din cauza asta apare tendinţa unui narcisism. Poetei îi vine greu să renunţe la unele lucruri, încearcă să aglomereze o mulţime de idei, simţiri, metafore, paradoxuri, într-un spaţiu al textului scris care devine astfel un tren al vieţii, orice altceva, dar nu poem. În opinia lui Marius, Miralia doreşte atât de mult să fie auzită, încât are o spaimă uriaşă de ascultător şi ajunge la o formă de manierism. "Oriunde deschid paginile: acelaşi stil, aceeaşi structură prozodică, acelaşi fond lexical" spune Marius şi îi atrage atenţia Miraliei cu privire la cuvintele vechi pe care aceasta le întrebuinţează, afirmând că "dacă nu le cunoaştem adevărata valoare, obţinem un tapet cumpărat la obor". Conu Marius identifică în poemele citite fraze marqueziene, dar nu suficient de sincere pentru a avea alura unor astfel de fraze, un text intimist doar la nivel de oracol, jurnal intim. Ca recomandare finală el conchide: "Ar trebui să ai curajul unui vers mai scurt şi să spui ce îţi trece ţie prin cap".

Florin Iordache vede în Miralia o poetă imaginară, o artistă care scrie o poezie imagistică, având de a face mai mult cu pictura decât cu literatura. Consideră că problema ei este cea a sintetizării textelor, a firului logic. Într-un singur poem sunt mai multe poeme, dar sunt într-adevăr poeme în proză, nu prozodice. Florin Iordache crede că Miralia are talent cu carul, dar vine dintr-o zonă a artelor plastice; dacă o înţelegem în acest fel îi înţelegem şi poezia şi sentimentele. Poeţii veniţi din zona artelor plastice au un sentiment al libertăţii absolute. Lui Petre Flueraşu, Florin Iordache îi recomandă să renunţe la critica de tip textualist şi să facă o critică de ansamblu.

Mihai Radu Dan, coleg de site al Miraliei, nou venit în rândurile cenacliştilor, consideră demn de apreciat faptul că în versurile ei Miralia şi-a pus sufletul, ceea ce înseamnă enorm. Şi ca o replică la sfaturile lui Flueraşu de a studia manuale de tehnică poetică îi adresează acestuia o întrebare: "dar Tehnica sufletului?"

Ioan Raţiu pune punctul pe i începând cu un lucru foarte simplu: faptul că a fost plăcut impresionat de modul în care Miralia şi-a citit poemele, şi de modestia cu care ne-a mărturisit că este nemulţumită de stadiul la care a ajuns. El vede în poemele citite o poezie a cristalizării gândurilor, comparând-o cu un supermarket din care luăm cu noi ceea ce ne place. Dincolo de paradoxuri, fireşti într-o poezie în care poetul întreabă, meditează, încearcă să dea şi nişte soluţii, e normal să putem dezvolta micropoeme.

Ioan Raţiu, cultivator de paradoxuri, identifică şi în poemele Miraliei câteva: ‘nu voi mai auzi ceasul ticăind asurzitor’, ‘ascultătorul e absent, e timpul mărturisirilor, dar ascultatorul e absent’, ‘eu, un arbitru fără voia lui’, ‘gâtul înnegrit de nemângâiere’ (care îi aminteşte de Giueseppe Ungaretti – ‘mă iluminez de nemărginire’). Cum îmbogăţeşte Miralia limba, se întreabă retoric Ioan Raţiu ? şi răspunde printr-un citat : ‘adesea simt vârfurile munţilor încolăcindu-mi gândurile’. În 'ascultătorul absent' Ioan Raţiu descoperă un oraş cu portative albastre. Involuntar, poeta justifică, dincolo de paradoxuri, există un mecanism revelat al slujirii cuvântului, prin care versurile sale capătă valenţe de adevăr.

A sluji cuvântul înseamnă a rosti adevărul.

Alexandru Ciocioi începe spunându-i Mirelei "Bine-ai venit. Mulţumesc că ai venit".Textul îl umple de bucurie pentru felul în care a fost scris, pentru stil (care îi aminteşte de Garcia Lorca, şi alţii, din poezia sudamericană). Există mărunţişuri pe care se mai poate lucra, dar sunt texte care merită scrise. Consideră că cea mai bună poezie e chiar singura din cele aduse pe hârtie, dar care nu a fost citită – ‘Lumea unui trist poet’. Felul în care sunt scrise duc cu gândul la un fel de teatru ascuns. Există întrebări, răspunsuri, dialog, ca într-un teatru. Metaforele folosite sunt deosebite, "de la ele de-acasă", întregesc ideea. Îi atrage totuşi atenţia Miraliei la legăturile dintre fraze. Metaforele sunt foarte frumoase sugerând o cavalcadă de imagini care vine peste noi şi nu ştim unde duce. De aice se vede o nevoie de a se limpezi în idei, dar nu în forma în care le îmbracă. Alexandru Ciocioi este de părere că poeta creează o atmosferă deosebită.

Liliana Hanganu – Liloo îi urează şi ea Miraliei "Bine-ai venit". Consideră demnă de subliniat candoarea cu care şi-a citit versurile. Vede în poemele Miraliei o poezie a aşteptării, venită dintr-o singurătate, o poezie în care încearcă să descrie natura şi visul, mai mult ceea ce îşi doreşte decât ceea ce există în realitate. O poezie a aşteptării, aşteptare a unor răspunsuri. Ca imagine generală, ar trebui să ia esenţa din poeme, e ca şi cum ar vrea să picteze o frescă cu acuarele. Imaginile sunt delicate, tulburătoare, care pun pe gânduri şi denotă o delicateţe interioară cu care Liloo a intrat în rezonanţă.

Crăiţa Şerbănescu spune că dacă ar fi un cititor grăbit, poate ar deranja-o structura şi lungimea versului. Dar nu este cazul. Fără grabă, ea descoperă o imagine panoramică în care abundă trimiteri la detaliu. Miralia te face să te simţi în mijlocul trăirilor ei.

Al. Bănulescu vede în Miralia o vizionară, iar în poemele ei adevărate litanii de dragoste, o zbatere între ateism şi credinţă adevărată, recomandându-i să se gândească că Dumnezeu lucrează continuu asupra omului.

Cuvântul coordonatorului nostru, Ioan Gabriel Puşcă (altfel spus Lupişorul nostru cel de toate sâmbetele) îl redau ca citat:

“Undeva prin 1999 discutam cu poetul bârlădean Simion Bogdănescu, membru al USR, despre limitele şi defectele artei locale. Prin artă locală înţelegând temele specifice zonei în care trăiesc unii scriitori, lipsiţi de posibilităţi de contact cu alţi scriitori din ţară. Literatura provincială ne părea la acel moment îngrădită, finită, fără posibilităţi reale de a se dezvolta. Ulterior, prin Internet, am descoperit cum se poate lua legătura în orice moment cu prietenii scriitori din toate colţurile lumii. Aşa am ajuns în Bucureşti şi tot aşa s-a născut Cenaclul de Seară. Numai că, în timp, influenţat şi de atmosfera din capitală, am început să fiu la fel ca ceilalţi, prea plin de dorinţa de a găsi aur în asfaltul bucureştean, uitând că avem atâtea nestemate la vedere în provincie.

Am avut în seara asta de a face cu o poetă. Mânuie foarte bine cuvântul. Mai are multe de întregit dar stăpâneşte arta metaforei. Nu e doar o poezie imagistică, dincolo de imagine are şi un mesaj, care nu e întotdeauna criptat, exemplu: ‘cred că oamenii şi-au limitat aventura trăirii, au uitat să-şi pună genunchii să atingă pământul’.

Sunt remarcabile dialogurile pe care poeta le poartă cu sine. În unele poeme cu un al doilea eu, in altele cu un subiect imaginar.

Versurile lungi, cu o estetică îngrijită, permit o arie mai largă de desfăşurare informaţiei cuprinse în text.

Miralia defrişează în terenul poetic bucureştean, plin de vandalisme verbale, o poiană de poezie cu simţiri sănătoase, şi cu un fond sentimental bine conturat.

Ne putem aştepta ca într-un viitor apropiat, când poeta va avea curajul întâlnirii cu suportul de hârtie, un volum de debut al Miraliei să fie în atenţia publicului şi juriilor de specialitate.“


În final, cu aceeaşi atitudine sobră şi totuşi zâmbitoare, cu o aură de modestie şi înţelepciune, Miralia mulţumeşte tuturor, declarând că trecerea prin cenaclu a fost pentru ea o experienţă unică. “Îmi place să primesc criticile negative, mi-am dat seama de multe lacune ale mele. Nu consider că am ajuns la stadiul de poet, şi asta nu e o falsă modestie. Scriu cu sinceritate şi voi continua să fac asta. Este o lume în care mă regăsesc foarte bine. Posibilitatea de a-mi vedea greşelile pentru a-mi îmbunătăţi scrisul.”, ne spune invitata noastră din Galaţi.

Şi noi îţi mulţumim Miralia, pentru curajul de a veni cu sufletul deschis, direct cu lectura poemelor tale la prima întâlnire cu Cenaclul de Seară. Te aşteptăm oricând cu drag în mijlocul nostru.

Vă aşteptăm cu drag pe toţi, în fiecare sâmbătă, de la orele 17.30, în Rotonda 13 a Muzeului Literaturii Române.

A consemnat pentru dumneavoastră,
Adina Stoicescu